Euro are șanse foarte mari să ajungă la 4,6 lei în acest an, spun analiştii

15 01. 2014
bani__lei__leu__euro__13474000_19213300_28736900_55375000

Cursul euro ar putea ajunge, la 4,6 lei /euro chiar în februarie, a declarat Claudiu Cazacu, analist şef al casei de brokeraj XTB România, pentru ECONOMICA.NET.

„Este posibil să vedem cotații peste 4,60, anul acesta, nu doar din cauza factorilor locali, ci și a unor ajustări ale riscului la nivel global. Fluctuațiile vor fi mai ample decât ne obișnuisem  lunile trecute. Nivelurile de interes sunt 4,57 și eventual 4,6  până în februarie”, a adăugat analistul de la XTB România.

Totodată, „la acest scenariu contribuie şi riscurile care s-au acumulat în pieţele internaţionale. 2013 a fost un an excepţional de bun, dar în care leul a reuşit doar să stagneze. Ca leul să rămână în plafonul actual ar trebui ca 2014 să fie şi mai… bun, ceea ce este foarte puţin probabil”, spune Radu Ciofu, analist financiar senior la casa de brokeraj Admiral Markets România.

Mai mult, „anul acesta leul va reacţiona cât şi pentru anul trecut, când a fost (zic eu), prea tare pentru măsurile care s-au luat (în principal scăderea dobânzii de referinţă”, a mai spus analistul de la Admiral Markets, în răspunsul dat la întrebările ECONOMICA.NET.

În plus, la începutul acestui an BNR „a surprins piaţa scăzând şi RMO-urile” (rezervele minime obligatorii de lei şi valute pe care băncile trebuie să lepăstreze la banca centrală), ceea ce a declanşat febra deprecieri din aceste zile.

Chiar şi aşa, „cred că în 2014 deprecierea leului va „recupera” şi pierderea de randament din 2013″, a mai adăugat Radu Ciofu.

Estimări tehnice

Analiza tehnică duce la aceeaşi ţintă de 4,6 lei / euro. Estimările tehnice se bazează pe instrumente statistice şi grafice şi pleacă de la principiul că poziţiile anterioare asumate pe piaţă crează presiuni pentru anumite preţuri în viitor.

„Leul mai poate încă pierde teren în faţa monedei unice, până la 4,59 – 4,6, adică puţin peste extrema din vara anului 2012. Această mişcare ar fi ultima etapă a unui zig-zag ascendent ce a debutat în mai 2013 şi ne aşteptam să fie urmată de un episod de întărire a monedei naţionale”, a scris, luni, în raportul său săptămânal Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities Cluj Napoca.

„Strict tehnic, în zona 4,5 avem un nivel important şi mă aştept să se plafoneze aici pentru câteva luni. În partea a doua a anului, însă, şansa este foarte mare să vedem 4,6 şi chiar peste”, spune Radu Ciofu.

După ce a atins, vineri, un maxim de 4,5447 lei/ euro, moneda naţională a coborât sub 4,52 lei/euro, miercuri, într-o piaţă cu volume bune de tranzacţionare, potrivit dealerilor.

Cauza febrei euro

După reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO), băncile au primit înapoi 500 de milioane de euro, respectiv 4 miliarde de lei, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a încercat să minimizeze importanţa deprecierii leului ca urmare a excesului de ofertă pe piaţă.

Isărescu nu s-a arătat deranjat de eventuale deprecieri de până 5%, spunând că nu reprezintă o atingere adusă „zonei de echilibru” pe care BNR doreşte să o protejeze.

Leii obţinuţi de bănci, „în mod normal ar trebui să se ducă spre deprecierea monedei, dar eu mă tem că nu o să se întâmple”, declara guvernatorul BNR după reducerea RMO.

„Şi utilizarea excesivă a cuvântului depreciere, trebuie interpretată puţin (…). Oricum, fără să semnifice niciun nivel de intervenţie sau de altă natură, între 4,40-4,5 sunt 2%, cu mult sub 5% zona de echilibru, pe care o reconfirm acum. Într-un cuvânt, să lăsăm cursul să-şi facă datoria, pentru că el are un rol economic”, a mai  spus Isărescu. 

Acum o săptămână, Consiliul de Administraţie al BNR a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 4% la 3,75% pe an, un nou minim istoric, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%.