Borza: Dacă „băieţii deştepţi” nu acceptă condiţiile, denunţăm acordurile cu Hidroelectrica

Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunţat că vrea soluţii amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să iniţieze în iulie discuţii cu beneficiarii acordurilor, dar a adăugat că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.
Economica.net - D, 01 iul. 2012, 08:16
Borza: Dacă

„Ca administrator judiciar, ne-am manifestat disponibilitatea să găsim o soluţionare amiabilă, i-am invitat la discuţii săptămâna viitoare, a fost un apel public, prin media. Majoritatea dintre aceşti parteneri încă ai Hidroelectrica şi-au manifestat disponibilitatea de a participa la discuţii. Evident, nu vom mai fi în situaţia în care să acceptăm condiţii de negociere, de exemplu reducerea cantităţilor doar cu 5%. Dacă nu se vor finaliza în condiţiile dorite de Hidroelectrica, evident că vor avea aceeaşi soartă (vor fi reziliate, ca şi contractul cu Euro-P.E.C., n.r.)”, a declarat Remus Borza, şeful Euro Insol, al emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie. Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” şi al secetei din 2011.

Euro Insol a denunţat marţi contractul cu Euro-P.E.C. Galaţi, din cauza datoriilor, în valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producător de energie din România.

Euro-P.E.C. este una dintre cele zece firme, cunoscute ca „băieţii deştepţi”, care cumpără energie de la Hidroelectrica prin contracte directe, la preţuri sub cele de pe piaţă.

În 2011 Euro-P.E.C. a cumpărat de la Hidroelectrica energie de 45,3 milioane de lei. Preţul mediu plătit de firma din Galaţi a fost de 141 lei/MWh, faţă de o medie 220 lei pe piaţa de profil OPCOM.

Borza a adăugat că în cadrul procesului de reorganizare a Hidroelectrica vor fi urmărite nu doar contractele de vânzare a electrciităţii, ci şi cele de mentenanţă, antepriză sau de prestări servicii.

„Avem contracte de pază în care plătim agentul cu 24 lei pe oră, asta în timp ce la primele trei firme de profil din piaţă preţul este de şapte lei pe oră. (…) Vorbim de contracte de mentenannţă, de antepriză de ordinul zecilor de milioane de euro cu devize supraevaluate, cu lucrări mai mult sau mai puţin efectuate. Deci, nu ne uităm exclusiv la contractele bilaterale, ci şi la celelalte, de prestări servicii, de antepriză, construcţii, consultanţă, pază, sponsorizări”, a mai spus Borza.

Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei.

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
Romgaz anunță când începe plata dividendelor pentru anul 2024. Ce trebuie să știe persoanele interesate
S.N.G.N. Romgaz S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că va începe din dată de 25 iulie 2025 plata dividendelor repartizate din profitul net realizat în anul......
UE are în vedere un plafon de preț pentru petrolul rusesc de 45 de dolari barilul și interzicerea gazoductelor Nord Stream în noul pachet de sancțiuni
UE are în vedere un plafon de preț pentru petrolul rusesc de 45 de dolari barilul și interzicerea gazoductelor Nord Stream ...
Pachetul 18 de sancțiuni al UE propune reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc de la 60 la 45 de dolari și ...
COTAR le cere lui Nicușor Dan și lui Ilie Bolojan să includă ASF pe lista scurtă a instituțiilor care trebuie reformate de urgență
COTAR le cere lui Nicușor Dan și lui Ilie Bolojan să includă ASF pe lista scurtă a instituțiilor care trebuie reformate ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să se regăsească pe lista scurtă a instituţiilor importante care ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiei Argenta de către oamenii de afaceri Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea companiei Argenta de către oamenii de afaceri Adrian Crețoiu și Iulian Stanciu
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Adrian Crețoiu, prin intermediul First All Energy Europe S.R.L., ...