În mod normal, la bănci, există circa trei tipuri de curs de schimb valutar şi implicit trei valori diferite ale leului în contrapartidă cu euro. Cursul valutar pentru tranzacţiile în cont (între conturile clientului deschise la aceeaşi bancă) este diferit de cursul de schimb de la casa de schimb valutar a băncii sau de cursul de schimb utilizat la plata tranzacţiilor cu cardul pentru cumpărăturile efectuate în străinătate sau în mediul online, unde plăţile sunt făcute în altă valută decât cea în care a fost emis cardul. BNR. Nu toate băncile afişează clar acest lucru.
Mai exact, la ING Bank, de exemplu, pentru tranzacţii din Home Bank în casierii sau ATM ING Bank (acele tranzacţii făcute între conturile proprii din cadrul aceleiaşi bănci) există un curs de vânzare al euro mai mic decât cursul standard al băncii. După cum ne-au explicat reprezentanţii băncii, cursul standard se aplică tranzacţiilor din mediul online, pentru plăţi la comercianţii din străinătate, plata online a unor servicii sau produse care trebuie achitate în altă valută decât cea a contului, pentru servicii de booking la hoteluri, linii aeriene sau alte mijloace de transport care folosesc altă valută decât leul. În acest caz, cursul standard a ajuns la 4,9449 când euro a depăşit limita de 4,7808 lei în cotaţiile BNR, pe 21 noiembrie 2019 şi la 4,9419 lei vineri, 22 noiembrie 2019, când cursul BNR a fost de 4.7729 lei pentru un euro.
La alte bănci, gen Raiffeisen Bank, cursul de schimb diferă în funcţie de trei tipuri de operaţiuni: operaţiunile în cont, cele de la casa de schimb valutar a băncii, şi cele prin tranzacţii cu cardul de debit. Aici pentru tranzacţii cu cardul, euro valorează 4,9280 lei pe data de 22 noiembrie. În cazul BRD însă, pentru tranzacţiile pe net sau la comercianţii din zona euro, rata este de 4,8530 lei. Cel mai ieftin curs pentru aceste tranzacţii îl găsiţi la Revolut, 4,78 lei pentru un euro, pe 22 noiembrie seara, când euro la BNR era cotat cu 4,7729 lei.
Despre restul băncilor nu putem şti deoarece nu publică defalcat cursurile de schimb folosite, ci doar pe cel de la casa de schimb a băncii. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ar trebui probabil să întrebe băncile de ce nu publică exact pe site toate costurile pe care le implică o tranzacţie cu cardul.
Tranzacţiile cu cash, deci cele de la casa de schimb valutar a băncii, implică cele mai multe costuri şi de aceea, cel puţin în teorie, se spune că există o politică diferită şi spread-ul (diferenţa dintre cursul de vânzare şi cel de cumpărare) este în acest caz mai mare. Bancherii explică cele trei cursuri diferite ale euro, în exemplul nostru (tratamentul se aplică oricărei valute înscrise în nomenclatorul cursului de schimb BNR), prin faptul că în toate cele trei cazuri se lucrează cu sisteme informatice diferite şi pieţe diferite. Aşa cum explică specialiştii consultaţi de ECONOMICA.NET, acolo unde există plăţi automate de valori mai mici decât 10.000 de euro (în speţă, majoritatea sunt cuprinse între 50 şi 250 de euro), chiar dacă uzanţa tehnică este cursul BNR +2%, spreed-ul stabilit de bancă poate fi oricât de mare îi permite concurenţa şi clienţii pe care îi are. Deci, în funcţie de bancă, avem un cost standard al cursului de schimb pe card de la cursul BNR minimum 2% până la cursul BNR plus infinit la sută.
Cu toate acestea, dacă sunteţi în străinătate şi scoateţi bani de la un bancomat şi acesta vă întereaba: „Vreţi să uitilizaţi alt curs decât cel aferent cardului?” răspunsul ar trebui să fie invariabil NU. Spread-urile folosite de băncile de afară sunt mult mai mari decât cele aplicate de emitentul cardului. De altfel, instituţiile de credit prezente în România recunosc că au de câştigat de pe urma turiştilor strtăini care schimbă sau extrag bani de la bancomatele de aici. Din fericire, pentru clientul final, şi român şi străin, sumele sunt de valori mici şi diferenţele de curs foarte puţin sesizabile. În visteria băncii însă, ele se adună.