Euro rămâne sub 4,51 lei. Dolarul atinge un nivel maxim al ultimelor aproape nouă luni

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5057 lei, în scădere nesemnificativă, cu 0,02%, faţă de nivelul precedent, moneda naţională stagnând faţă de euro, pe fondul unor tendinţe mixte pe plan internaţional. În schimb, dolarul a atins un nivel maxim din 1 februarie faţă de leu, după o apreciere în faţa principalelor valute.
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 10:10
Euro rămâne sub 4,51 lei. Dolarul atinge un nivel maxim al ultimelor aproape nouă luni

Miercuri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,5007 lei/euro.

Leul a început săptămâna cu fluctuaţii mai mari, care s-au menţinut, însă, în intervalul 4,50-4,51 lei/euro, obişnuit în ultima perioadă.

„În contextul creşterilor din bursele asiatice şi a preţurilor la petrol în scădere, sentimentul faţă de risc pare mixt în momentul de faţă, astfel că leul ar putea rămâne în apropiere de închiderea precedentă”, arată analiştii ING, într-un raport publicat luni.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat din nou, de la 4,1343 lei la 4,1396 lei, nivel maxim din 1 februarie.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a crescut uşor, 4,1629 lei, nivel maxim din 8 iulie.

Cele mai noi
Te-ar mai putea interesa și
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
6 dintre cele 17 imobile consolidate seismic se află în execuție. Proprietarii plătesc în medie circa 472,5 euro
Șase dintre cele 17 imobile consolidate seismic prin fonduri PNRR se află în prezent în execuție, precizează directorul executiv al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu......
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Teheranul, oraș cu 10 milioane de locuitori, pare gol, transmit iranienii, înainte ca internetul să fie oprit
Un oraș cu 10 milioane de locuitori este șocant de pustiu, au apucat să transmită iranienii despre Teheran, înainte ...
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Israelul a atacat Iranul cu 25 de avioane de luptă, care au lovit 40 de obiective din vestul țării
Armata israeliană a informat că aproximativ 25 de avioane de luptă au atacat peste 40 de obiective militare în vestul ...
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Fără surprize în SUA. Fed menţine nivelul pentru dobânda cheie
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, ...