Euro scade faţă de dolar şi francul elveţian, din cauza crizei din Grecia
Lipsa acordului dintre Grecia şi creditori a dus la creşterea spread-ului obligaţiunilor ţărilor periferice din zona euro faţă de cele germane, de referinţă, ceea ce a amplificat tendinţa negativă a monedei unice.
„După atât de multe dezamăgiri şi discuţii pe tema Greciei, piaţa nu se aşteaptă la progrese în viitorul apropiat”, a declarat Michael Woolfolk, analist la compania de management al activelor BNY Mellon din New York.
El a adăugat că este surprinzător cât de puternic este euro în aceste condiţii.
Euro este în scădere cu 0,9%, la 1,3102 dolari pe unitate.
Cotaţia a fost afectată şi de sugestiile germane ca Grecia să renunţe la controlul asupra bugetului în favoarea instituţilor europene, care au provocat o reacţie negativă din partea premierului elen Evangelos Venizelos.
Euro s-a depreciat la un minim al ultimelor patru luni şi jumătate faţă de moneda elveţiană, la 1,2034 franci pe unitate.