Premieră: Euro se pregăteşte să treacă la dobânzi negative
Banca Centrală Europeană (BCE) va reduce dobânzile pentru operaţiunile de politică monetară în şedinţa de la începutul lunii iunie, şi va introduce noi programe pentru a facilita finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), scrie Reuters, care citează surse din cadrul băncii.
Dobânda de politică monetară, facilitatea de depozit şi cea de credit, ar urma să fie reduse cu 10-20 de puncte de bază. Dobânda cheie, la care băncile se împrumută prin operaţiuni repo la o săptămână (sau pe termene mai lungi în cadrul programelor BCE) este de 0,25% în acest moment, în timp ce la rezervele în exces parcate la BCE peste noapte este de 0%. O trecere în teritoriu negativ a dobânzii overnight ar face ca băncile să fie taxate pentru fondurile pe care nu reuşesc să le plaseze în credite sau împrumuturi către alte bănci pe piaţa monetară interbancară.
BCE încearcă astfel să dea un imbold creditării din zona euro, printr-o măsură neconvenţională. Nicio mare bancă centrală a lumii nu practică dobânzi negative nominale pentru depozite. De altfel, BCE urmează să introducă şi alte programe cu ocazia şedinţei de politică monetară, susţin sursele citate de Reuters. Banc centrală mai este îngrijorată şi de inflaţia scăzută din zona euro, situată la 0,7%, substanţial sub ţinta BCE de 2%.
Este de presupus că o astfel de mişcare a BCE va avea impact şi asupra dobânzilor din piaţa monetară interbancară. Cotaţiile Euribor ar urma să scadă, deşi nici în acest moment nu sunt la niveluri ridicate, ci mai degrabă apropiate de minimele istorice. Euribor 3M şi 6M sunt la 0,335%, respectiv 0,429% în acest moment. Aceste cotaţii sunt relevante pentru creditele în euro cu dobândă variabilă, inclusiv cele din România. De asemenea, dobânzile la care sunt bonificate depozitele la termen ar putea să scadă suplimentar, inclusiv să treacă în teritoriu negativ.
Banca cu sediul la Frankfurt are în vedere şi o operaţiune de refinanţare pe termen lung (LTRO), posibil cu scadenţa la trei ani sau mai mult sau o operaţiune de achiziţie de titluri garantate cu active (asset-backed securities, ABS) din împrumuturile împachetate adresate IMM.
Dobânda practicată pentru banii împrumutaţi de bănci prin LTRO ar urma să fie condiţionată de plasarea acestora în credite pentru IMM, altfel băncile ar fi pasibile de plata unor dobânzi mai mari, spune una dintre sursele citate de agenţia de ştiri.
Reuters mai notează că, pentru moment, BCE nu are intenţia de a trece la un program de quantitative easing (QE), aşa cum au făcut Federal Reserve sau Banca centrală a Japoniei.
QE presupune achiziţia masivă de titluri de stat de la băncile comerciale, operaţiune prin care băncile primesc lichiditate şi care duce la reducerea randamentelor acestora. Asta face ca statele să se finanţeze mai ieftin prin emisiunile de obligaţiuni – ceea ce duce la presiuni mai mici pe deficitul bugetar, dar impulsionează acumularea de datorie publică.