Euro şi-a revenit după o cădere la minimul ultimelor 21 de luni ca urmare a Referendumului din Italia

Economica.net
05 12. 2016
euro_870757_1920_76994800

În cursul schimburilor de pe pieţele asiatice, moneda euro a coborât până la valoarea de 1,0505 dolari, cel mai slab curs de schimb al euro după luna martie 2015, investitorii fiind îngrijoraţi de creşterea incertitudinii politice în zona euro. Însă în jurul orei 08.55 GMT moneda unică a recuperat cea mai mare din pierderi şi se tranzacţiona la 1,0650 dolari, în scădere cu doar 0,1% faţă de valoarea înregistrată la închiderea şedinţei precedente.

Rezultatul referendumului din Italia nu constituie o surpriză însă diferenţa dintre cei care care s-au opus reformelor constituţionale promovate de premierul italian, 59,1% din voturi, şi cei care au votat pentru a fost peste estimări.

‘Pentru că rezultatul votului era, în mare parte, aşteptat, nu există o dorinţă de a împinge tendinţa prea departe. De acum încolo, piaţa valutară va urmări semnalele care vin de pe pieţele de obligaţiuni, reacţia pieţelor de acţiuni şi va aştepta opiniile agenţiilor de rating’, a apreciat Kit Juckes, analist la Societe Generale.

La scurt timp după deschiderea pieţelor europene de obligaţiuni, randamentul pentru titlurile de stat italiene cu scadenţa la 10 ani a urcat cu 13 puncte de bază depăşind pragul de 2% dar în jurul orei 08.55 GMT a revenit sub acest prag, înregistrând o creştere de doar şase puncte de bază comparativ cu şedinţa precedentă.

Mai multe surse din interiorul Băncii Centrale Europene au declarat zilele trecute pentru Reuters că BCE este gata să îşi majoreze achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale italiene dacă rezultatele referendumului vor duce la o vânzare masivă însă luni traderii au spus că nu există dovezi privind intrarea BCE pe piaţă până la această oră.

Demisia premierului italian Matteo Renzi deschidea calea unor alegeri anticipate în 2017 cu posibilitatea ca anumite forţe politice anti-euro, precum Mişcarea 5 Stele (M5S, populistă), să câştige puterea într-un moment în care Uniunea Europeană nu şi-a revenit încă de pe urma deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.

‘Rezultatul referendumului a crescut uşor probabilitatea unei crize precum cea din 2011 dar chiar şi o criză de amploare nu ar fi o povară semnificativă pentru euro’, a declarat analistul Commerzbank, Ulrich Leuchtmann, referindu-se la creşterea explozivă a costurilor cu împrumuturile Italiei în urmă cu cinci ani. ‘Singurul lucru care ar fi o povară mare pentru euro este dacă BCE reacţionează cu o politică monetară mai expansivă însă având în vedere că obligaţiunile italiene au avut o evoluţie relativ modestă este puţin probabil ca BCE să adoptă măsuri de amploare’, a adăugat Ulrich Leuchtmann.

Unii analişti sunt de părere că moneda euro a primit un oarecare sprijin de pe urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale din Austria, câştigate de candidatul independent Alexander Van der Bellen, care l-a învins duminică pe contracandidatul său Norbert Hofer, susţinut de extrema dreaptă