Eurobank a finalizat achiziţionarea Postbank şi Proton Bank

Economica.net
16 07. 2013
eurobank__efg_eurobank_49864700_54408600

‘Decizia finală a ţinut cont de condiţiile ofertei Eurobank, maximizarea pe termen lung a beneficiilor pentru întreg portofoliul HFSF, precum şi de stabilitatea sistemică. Preţul oferit va fi plătit în acţiuni Eurobank, care vor fi emise pentru acest scop’, a anunţat Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei.

Instituţia a ales Eurobank pentru achiziţionarea Postbank şi Proton Bank ca parte a eforturilor de a forma bănci mai solide, mai bine capitalizate, care să ajute Grecia să revină pe creştere, după şase ani de recesiune.

Vânzarea Postbank şi Proton Bank până în 15 iulie era una dintre condiţiile impuse de Fondul Monetar Internaţional, Banca Central Europeană şi Comisia Europeană în schimbul următoarei tranşe din pachetul de asistenţă financiară de 240 miliarde de euro.

Şi Proton, o bancă mai mică, deţinută integral de HSFS, a fost achiziţionată tot de Eurobank, pentru suma simbolică de un euro. HSFS va contribui cu o injecţie de numerar de 395 milioane de euro la majorarea capitalului proton, înainte de finalizarea tranzacţiei.

‘Achiziţionarea Hellenic Postbank şi Proton Bank este extrem de importantă, obiectivul nostru rămâne reprivatizarea Eurobank’, a declarat şeful grupului bancar elen, Christos Megalou.

Activele totale ale băncii vor creşte cu 23%, la 79,4 miliarde de euro, în urma finalizării achiziţiilor.Economiile combinate de costuri se vor ridica la 200 milioane de euro anual până în 2015, susţine Eurobank.

Tranzacţiile urmează să fie supuse de autorităţile de reglementare şi supervizare din Grecia.

Toate cele patru mari bănci din Grecia, National Bank of Greece, Piraeus, Europbank şi Alpha Bank au licitat pentru Hellenic Postbank, care avea depozite de aproximativ 12 miliarde de euro.

Proton şi Hellenic Postbank, victime ale crizei financiare din Grecia, au fost divizate într-o bancă de rebuturi şi una care cuprinde activele viabile şi erau deţinute integral de Fondul de Stabilitate Financiară.

Autorităţile elene au închis Hellenic Postbank, după ce vânzarea băncii a eşuat. Activele neperformante au fost scoase din portofoliu, iar activele mai puţin riscante şi depozitele au fost transferate într-o nouă entitate, numită New Hellenic Postbank. HFSF a injectat patru miliarde de euro în bancă pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi încă 500 milioane de euro pentru recapitalizare.

În aprilie, Eurobank a fost recapitalizată cu 5,84 miliarde de euro, majorarea de capital fiind subscrisă în întregime de Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei. În urma acestei operaţiuni Eurobank a devenit cea mai mare bancă grecească care a trecut sub controlul statului. Celelalte trei mari instituţii de creditare din Grecia, National Bank of Greece (NBG), Piraeus Bank şi Alpha Bank au evitat naţionalizarea.

Pe piaţa din România, în luna noiembrie 2003 Eurobank (Eurobank Ergasias SA) devine acţionarul majoritar al Bancpost. De atunci, grupul şi-a extins în mod constant prezenţa în România, ajungând la peste 3.000 de angajaţi şi o reţea teritorială de 240 de sucursale, 10 Centre Regionale şi 10 Centre de Afaceri.