Bancpost, scoasă la vânzare de către grecii de la Eurobank – Reuters
Principalele bănci din Grecia încearcă să-şi reducă expunerea peste hotare şi să-şi întărească capitalul, conform condiţiilor din cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară. Eurobank este, de asemenea, prezentă în Bulgaria, Serbia şi Cipru.
Bancpost, cu active totale de 2,8 miliarde de euro, are o reţea de 147 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari pieţe ale Eurobank din afara Greciei.
‘Ţinta noastră este ca întregul proces să se finalizeze în următoarele 12 luni’, au declarat surse din cadrul băncii elene.
În decembrie, Eurobank a finalizat vânzarea subsidiarei sale ucrainene, Universal Bank, către grupul financiar TAS din Ucraina.
Tranzacţia este în conformitate cu planul de restructurare al Eurobank, aprobat de Comisia Europeană, şi nu va afecta nivelul capitalului grupului bancar elen.
În 2014, Eurobank anunţase că a acceptat să-şi vândă divizia ucraineană pentru 95 milioane de euro.
Eurobank este un grup bancar care operează în opt ţări, printre care se numără şi România (unde deţine Bancpost), cu active totale de 72,9 miliarde euro şi circa 17.000 de angajaţi şi o reţea totală alcătuită din peste 970 de sucursale în Grecia şi în străinătate.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.