Eurobank va finaliza până la sfârşitul anului vânzarea subsidiarei sale din România, Bancpost
Eurobank intenţionează să-şi menţină o prezenţă solidă pe pieţele din Bulgaria, Cipru, Serbia şi Luxemburg, subsidiarele din Cipru şi Bulgaria fiind în fruntea operaţiunilor internaţionale ale grupului bancar elen.
În total, valoarea activelor Eurobank din afara Greciei (excluzând România) se ridică la 10,2 miliarde de euro, împrumuturile la 4,4 miliarde de euro, depozitele la 7,9 miliarde de euro, iar reţeaua de sucursale a ajuns la 235 de unităţi.
Conform acordului încheiat cu autorităţile de concurenţă din Uniunea Europeană, până în 2018 Eurobank trebuie să vândă active în afara Greciei în valoare de 8,7 miliarde de euro.
Bancpost, cu active totale de 3,4 miliarde de euro şi 2.255 angajaţi, are o reţea de 174 de sucursale în România, fiind astfel una dintre cele mai mari pieţe ale Eurobank din afara Greciei.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deţine 2,4% din Eurobank, al treilea creditor elen. În decembrie, Eurobank a finalizat vânzarea subsidiarei sale ucrainene, Universal Bank, către grupul financiar TAS din Ucraina.
Tranzacţia este în conformitate cu planul de restructurare al Eurobank, aprobat de Comisia Europeană, şi nu va afecta nivelul capitalului grupului bancar elen.
În 2014, Eurobank anunţase că a acceptat să-şi vândă divizia ucraineană pentru 95 milioane de euro.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.