Eurobarometru: 58% dintre români aveau în iunie o imagine pozitivă despre UE
De asemenea, potrivit sondajului, ale cărui date din teren au fost adunate înainte de criza politică generată de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, 9% dintre români îşi schimbaseră opinia despre UE în una pozitivă faţă de precedentul Eurobarometru.
Dacă la nivel european 35% dintre cetăţeni au o opinie neutră despre Uniune, în România procentul acestora este de 29%.
Pe de altă parte, numai 46% dintre români considerau că vocea României contează în UE, în timp ce 47% aveau o opinie exact inversă. La nivel european, 65% dintre cetăţeni consideră că ţara lor contează în UE şi numai 31% au o opinie contrară.
Totodată, potrivit Eurobarometrului, numai 40% dintre români considerau că vocea lor contează în propria ţară, iar 56% au răspuns contrariul, în timp ce la nivel european raportul este exact invers, 58% dintre cetăţenii din celelalte ţări europene considerând că vocea lor contează în propria ţară şi numai 40% aveau opinia adversă.
În plus, numai 35% dintre respondenţii din România consider că vocea lor contează în UE, faţă de 58% care au o opinie adversă. Media europeană este 42% care cred că vocea lor personală contează în UE, iar 54% cu opinie adversă.
Un număr de 35% dintre români asociau identitatea europeană cu valorile democratice şi libertatea, faţă de 45% media la nivel european, în schimb 48% dintre români considerau că elementul principal al identităţii europene este moneda comună Euro, faţă de numai 43% media la nivel european.
De asemenea, românii tind să asocieze mai mult faţă de media din celelalte ţări membre identitatea europeană cu următoarele elemente: istoria (35% faţă de 26% media europeană), geografia (27% faţă de 19%), steagul european (22% faţă de 13%) şi imnul (13% faţă de 5%).
Încrederea în Parlamentul European este mai ridicată în rândul românilor faţă de media din celelalte ţări UE. Astfel, 56% dintre români consider că PE este instituţia care reprezintă cel mai bine Uniunea faţă de 52% media europeană, iar 77% dintre români consideră importantă activitatea forului legislativ european, faţă de numai 71% în rândul ţărilor membre.
Pe de altă parte, numai 24% dintre români cunosc faptul că următoarele alegeri europarlamentare vor avea loc în iunie 2014, faţă de 52% care au răspuns că nu cunosc data scrutinului, iar 24% care au furnizat răspunsuri incorecte.
Culegerea datelor pentru sondajul Eurobarometru a fost realizată în perioada 2-14 iunie, în România eşantionul fiind de 1.043 de persoane, în timp ce la nivel european au fost intervievaţi în total 26.600 de respondenţi.