Eurobarometru: Românii, optimişti în legătură cu economia UE, pesimişti când vine vorba de cea naţională

Românii sunt mai optimişti în ceea ce priveşte situaţia economică a Uniunii Europene (UE), 31% dintre ei considerând că se va îmbunătăţi în următoarele 12 luni, peste media europeană de 21%, dar sunt pesimişti când vine vorba de cea naţională, potrivit rezultatelor sondajului Eurobarometru standard, ediţia de primăvară, publicat joi de Comisia Europeană.
Economica.net - joi, 14 iun. 2018, 18:32
Eurobarometru: Românii, optimişti în legătură cu economia UE, pesimişti când vine vorba de cea naţională

Doar 27% dintre români consideră că starea economiei naţionale este una bună în prezent, faţă de o medie UE de 49%.

De asemenea, românii au mai mare încredere în UE, respectiv 52% (faţă de doar 42% la nivel european), decât în instituţiile naţionale.

Eurobarometru mai arată că doar 54% dintre români consideră că situaţia financiară a gospodăriei este bună, iar 42% au o părere similară despre locul de muncă, faţă de o medie europeană de 71%, respectiv 61%. La nivel naţional, principala problemă o reprezintă inflaţia/creşterea preţurilor şi a costului vieţii.

‘Printre tendinţele identificate la nivelul UE se numără: optimism în legătură cu economia şi o susţinere puternică a monedei euro: pentru prima dată începând din primăvara anului 2007, opiniile pozitive cu privire la starea economiei naţionale (49%, +1 faţă de 2017) au depăşit numărul opiniilor negative (47%, -2); nivelul de susţinere pentru uniunea economică şi monetară şi pentru moneda euro rămâne cel mai ridicat de până acum, 74% dintre respondenţii din zona euro exprimându-şi sprijinul’ , se arată însondaj.

Potrivit Eurobarometrului, se remarcă o creştere a încredere în Uniunea Europeană, cu 42% situându-se la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2010. Majoritatea europenilor sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul UE (58%).

Principalele preocupări ale europenilor sunt migraţia şi terorismul, cu 38%, respectiv 29%, arată rezultatele sondajului.

Nu în ultimul rând, europenii resimt beneficiile politicilor şi ale realizărilor Uniunii, cum ar fi: lipsa controalelor la frontieră sau reducerea numărului acestora cu ocazia călătoriilor în străinătate (53%), scăderea preţurilor pentru convorbirile telefonice efectuate într-o altă ţară UE (48%), sporirea drepturilor consumatorilor la achiziţionarea de produse sau servicii în altă ţară din UE (37%) sau îmbunătăţirea drepturilor pasagerilor de transport aerian (34%). Libera circulaţie este susţinută de 82% dintre respondenţi, iar o politică de securitate şi apărare comună este susţinută de 75%.

‘Sondajul Eurobarometru standard din primăvara anului 2018’ (EB 89) a fost realizat prin intermediul unor interviuri faţă în faţă desfăşurate între 17 şi 28 martie 2018. Au fost intervievate 33.130 de persoane din toate statele membre ale UE şi din ţările candidate.

Te-ar mai putea interesa și
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare cu stricteţe o nouă directivă privind diligenţa în materie de......
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...