Eurodeputaţii au votat bugetul pe 2019 al UE, după negocieri dificile
Bugetul pe 2019, an pentru care Marea Britanie a acceptat să-şi menţină contribuţia în pofida Brexit-ului, prevede o sumă totală de 165,8 miliarde de euro la capitolul angajamente (sume prevăzute pentru programe ce se pot întinde pe mai mult de un an) şi de 148,2 miliarde de euro la capitolul plăţi (sume cheltuite efectiv).
Pentru ca Uniunea să poată răspunde unor situaţii neprevăzute, bugetul include o sumă de 1,3 miliarde de euro.
Comisia Europeană a trebuit să prezinte un nou proiect de buget la sfârşitul lunii noiembrie, după eşecul negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre.
Principalul punct de blocaj a vizat dorinţa Parlamentul European de a putea utiliza în 2019 credite ce au fost prevăzute, dar nu au fost folosite în 2017, pentru programul european de cercetare ‘Horizon 2020’.
Preşedintele Comisiei pentru buget a PE, Jean Arthuis, a salutat faptul că bugetul aprobat răspunde ‘la două mari priorităţi’: cercetarea, pentru care au fost prevăzute 150 milioane de euro suplimentare (+11% faţă de 2018) şi programul Erasmus, cu o suplimentare de 240 milioane de euro.
La rândul său, Consiliul UE a apreciat ‘un buget solid’, care ‘va ajuta la gestionarea eficientă a migraţiei, va veni în sprijinul cercetătorilor şi al tinerilor, şi va susţine creşterea economică în Europa’, după cum a declarat ministrul de finanţe austriac, Hartwig Loeger, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului.
În noul buget, fondurile destinate gestionării migraţiei au crescut cu aproape 60% faţă de 2018, ajungând la 1,1 miliarde de euro.
Bugetele anuale ale Uniunii Europene se înscriu în cadrul financiar multianual de 7 ani (2014-2020 în cazul de faţă), care stabileşte plafoane maximale.