Eurodeputaţii din Comisia LIBE a PE cer un audit al Facebook pentru a evalua protecţia datelor

Organismele Uniunii Europene ar trebui să primească permisiunea de a audita Facebook pentru a evalua protecţia datelor şi siguranţa datelor personale ale utilizatorilor, se menţionează într-o rezoluţie adoptată miercuri de eurodeputaţii din Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European (PE).
Economica.net - mie, 10 oct. 2018, 15:01
Eurodeputaţii din Comisia LIBE a PE cer un audit al Facebook pentru a evalua protecţia datelor

Eurodeputaţii iau notă de ameliorările de la Facebook după scandalul Cambridge Analytica, dar reamintesc că această companie nu a realizat încă auditul intern complet pe care l-a promis. Ei au recomandat Facebook să realizeze „modificări substanţiale la platforma ei” pentru a se conforma legii de protecţie a datelor din UE, potrivit unui comunicat postat pe site-ul PE.

Comisia LIBE face apel la Agenţia Europeană pentru Securitatea Reţelelor Informatice şi a Datelor (ENISA) şi la Comitetul European pentru Protecţia Datelor (CEPD) să efectueze „un audit independent şi complet” şi să prezinte concluziile Comisiei Europene şi Parlamentului European, precum şi parlamentelor naţionale.

Rezoluţia, care a trecut cu 41 de voturi pentru, zece împotrivă şi o abţinere, include concluziile întâlnirii din luna mai dintre eurodeputaţi şi CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, precum şi ale celor trei audieri care au urmat pentru analizarea impactului pe care l-a avut încălcarea regulilor confidenţialităţii datelor Facebook de către Cambridge Analytica.

Eurodeputaţii notează că Regulamentul general de protecţie a datelor (GDPR) şi noile reguli privind finanţarea partidelor europene prevăd deja sancţiuni pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia datelor pentru a influenţa rezultatele alegerilor.

Pentru a preveni amestecul în alegeri prin intermediul social media, ei mai propun şi aplicarea unor măsuri de protecţie electorale „off-line”, precum reguli de transparenţă şi limite ale cheltuielilor sau tratamentul egal al candidaţilor.

De asemenea, ei susţin că ar trebui să fie mai uşor să fie recunoscută reclama politică online plătită şi organizaţia din spatele ei.

În acelaşi timp, rezoluţia cere interdicţia de a crea profile ale consumatorilor în scopuri electorale, inclusiv folosirea comportamentului online care ar putea dezvălui preferinţele politice.

Platformele de social media ar trebui să eticheteze conţinuturile distribuite de boţi şi să accelereze procesul de înlăturare a conturilor false, menţionează rezoluţia, care insistă şi asupra auditurilor obligatorii după campanii electorale pentru a se asigura că datele personale sunt şterse.

De asemenea, ei vor ca statele membre să poată investiga, cu sprijinul Eurojust dacă este necesar, presupusele utilizări inadecvate ale spaţiului politic online de către forţe străine.

Europarlamentarii fac apel la Comisia Europeană să actualizeze regulile concurenţei pentru a reflecta realitatea digitală, să analizeze posibilul monopol al platformelor de social media şi să auditeze activităţile industriei de publicitate pe social media.

Nu în ultimul rând, textul cere creşterea gradului de responsabilitate şi transparenţă asupra datelor procesate în baza unui algoritm de către orice actor, indiferent că este unul privat sau public.

Eurodeputaţii le cer tuturor instituţiilor, agenţiilor şi organismelor UE să verifice dacă paginile lor de social media şi instrumentele analitice şi de marketing utilizate „nu cumva pun în pericol datele personale ale cetăţenilor”. Dacă va fi necesar, ei sugerează să ia în considerare închiderea conturilor de Facebook pentru a proteja datele personale ale oricărui individ care îi contactează.

De asemenea, eurodeputaţii fac apel la Comisia Europeană să suspende acordul aşa-numit „Privacy Shield” (Scut de protecţie pentru datele private), menit să-i protejeze pe cetăţenii UE ale căror date personale sunt transferate în SUA în scopuri comerciale, întrucât autorităţile americane nu s-au conformat prevederilor sale până la 1 septembrie 2018.

Rezoluţia va fi supusă votului plenului PE în următoarea sesiune de la Strasbourg, din perioada 22-25 octombrie.

„Deşi multe întrebări rămân fără răspuns, o concluzie este clară: sunt necesare mai multe acţiuni pentru a pune în aplicare legea şi pentru a asigura o transparenţă reală de la companii precum Facebook în ceea ce priveşte metodele de procesare a datelor, urmărirea, crearea de profiluri şi utilizarea algoritmilor. (…) Această rezoluţie clarifică faptul că aşteptăm măsuri de protejare a dreptului cetăţenilor la viaţa privată, la protecţia datelor şi la libertatea de exprimare”, a declarat preşedintele Comisiei LIBE, britanicul Claude Moraes, într-un interviu acordat site-ului PE după votul de miercuri.

Întrebat cum poate fi prevenită manipularea procesului electoral în statele membre în perspectiva alegerilor europene, el a spus că în SUA au fost introduse recent cerinţe pentru a verifica identitatea, locul şi sponsorul publicităţii politice şi că „aceleaşi standarde ar trebui aplicate şi în UE”.

„În plus, trebuie să ne uitam la modul în care partidele politice utilizează platforme sociale în scopuri de campanie. Este necesară elaborarea unui cod de conduită cu participarea tuturor actorilor interesaţi. În caz contrar, va fi necesară o acţiune legislativă”, a mai spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...