Eurofer vrea să demareze acţiuni antidumping împotriva Chinei şi Rusiei

Confederaţia Europeană a Industriilor Fierului şi Oţelului (Eurofer) are de gând să depună în acest an la Comisia Europeană două acţiuni antidumping împotriva exporturilor de produse siderurgice ale Chinei şi Rusiei, transmite Reuters.
Economica.net - J, 13 feb. 2014, 20:41
Eurofer vrea să demareze acţiuni antidumping împotriva Chinei şi Rusiei

Dacă executivul comunitar va prelua acţiunile avute în vedere de Eurofer, acestea se vor adăuga unui lung şir de dispute comerciale care au avut loc în ultimii ani între UE şi China precum şi între UE şi Rusia.

‘Avem două cazuri în stadiu avansat în care suspectăm că există practici de dumping şi subvenţii. Unul vizează Rusia şi altul China şi Taiwan. Acţiunile ar urma să fie demarate în acest an’, a declarat directorul general al Eurofer, Gordon Moffat.

În replică, adjunctul ministrului rus al Industriei şi Comerţului, Viktor Yevtukhov, a declarat că Moscova îşi va apăra producătorii de oţel. ‘Ţinând cont de abordarea discriminatorie utilizat de europeni în investigaţiilor lor antidumping atât companiile cât şi statul rus au îndoieli cu privire la corectitudinea acestor anchete’, a spus Yevtukhov.

În prezent, UE impune taxe vamale pentru o serie de produse de oţel din China, taxe care variază între 22,9% şi 74,1%, şi care potrivit oficialilor de la Beijing nu au fost calculate în conformitate cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. De asemenea, blocul comunitar consideră că unii producători ruşi de îngrăşăminte, feroaliaje, ţevi şi alte produse din oţel şi aluminiu încalcă prevederile antidumping în condiţiile în care au acces la energie ieftină pe piaţa rusească.

Producţia de oţel în condiţii profitabile a devenit o problemă în UE având în vedere scăderea cererii, cu aproape 27% în perioada care a trecut din 2008, la care se adaugă costurile mai mari la energie şi mâna de lucru (comparativ cu competitorii asiatici) precum şi supracapacităţi structurale de aproximativ 30-40 milioane tone.

În schimb, China (cel mai mare producător mondial de oţel) continuă să scoată pe piaţă oţel în cantităţi record pe măsură ce autorităţile sprijină companiile de stat în ideea de a evita şomajul şi tensiunile sociale.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fără TVA pentru teambuildig. Consultanții fiscali cer Ministerului Finanțelor să clarifice legea, pentru a nu încălca regulile europene
Fără TVA pentru teambuildig. Consultanții fiscali cer Ministerului Finanțelor să clarifice legea, pentru a nu încălca ...
Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligația colectării TVA. Camera......
EXCLUSIV Bani pentru autostrăzi. A8, următoarea victimă a constrângerilor bugetare. Frâna pusă UMB
EXCLUSIV Bani pentru autostrăzi. A8, următoarea victimă a constrângerilor bugetare. Frâna pusă UMB
Constrângerile bugetare încep să se răsfrângă din ce în ce mai mult asupra proiectelor de autostrăzi. Dacă până ...
Companiile de stat cu pierderi „cronice” trebuie închise – Bolojan
Companiile de stat cu pierderi „cronice” trebuie închise – Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că există şi companii de stat cu restanţe la buget destul de importante şi care ...
Ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare – Bolojan
Ne pregătim să facem rectificarea de buget săptămâna următoare – Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat că va avea luni, la Bruxelles, o întâlnire cu comisarul european pentru Economie şi ...