Eurogrupul va asigura o linie de creditare de 240 de miliarde de euro pentru țările afectate de pandemie

Miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns vineri la un acord privind detaliile împrumuturilor ieftine pe care blocul le va oferi ţărilor afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), arată un document al UE consultat de Reuters, informează Agerpres.
Economica.net - vin, 08 mai 2020, 18:09
Eurogrupul va asigura o linie de creditare de 240 de miliarde de euro pentru țările afectate de pandemie

„Am ajuns astăzi la un acord privind condiţiile şi caracteristicile „Sprijinului pentru depăşirea criza pandemiei”, disponibil tuturor statelor membre ale zonei euro, echivalentul a 2% din PIB-ul respectivelor state membre”, se arată în declaraţia comună a Eurogrupului.

„În funcţie de finalizarea procedurilor naţionale, ne aşteptăm ca Board-ul guvernatorilor ESM să adopte o rezoluţie care să confirme acest acord, înainte de 1 iunie 2020”, informează oficialii, referindu-se la Mecanismul European de Stabilitate (ESM – fondul de salvare al zonei euro).

Şi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire (foto), anunţase vineri pe Twitter că miniştrii de Finanţe din zona euro au ajuns la un acord privind o linie de creditare de 240 miliarde de euro, care va fi disponibilă de la 1 iunie.

ESM dispune de o putere de peste 400 de miliarde de euro şi are drept sarcină principală salvarea ţărilor care şi-au pierdut capacitatea de a se împrumuta de pe pieţe, ceea ce nu este cazul în prezent. Însă, Mecanismul European de Stabilitate poate oferi de asemenea ţărilor care solicită o garanţie de împrumut, adică o sumă importantă care în principiu nu va fi utilizată, dar care trimite un semnal pentru a linişti pieţele.

Te-ar mai putea interesa și
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
OUG pentru investițiile din PNRR va fi aprobată de Guvern
Guvernul urmează să aprobe marţi, prin ordonanţă de urgenţă, instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi......
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Lecţia unui celebru cioban pentru producătorii de produse tradiţionale şi comerţul din supermarketuri
Ciobanul Ioan Suciu, celebru în comunitatea oierilor datorită activităţii sale din zona Făgăraș, județul Brașov, ...
Cum arată un portofoliu crypto solid în 2025: OKB tot mai puternic și presale-uri cu potențial
Cum arată un portofoliu crypto solid în 2025: OKB tot mai puternic și presale-uri cu potențial
În ultimele zile, piața cripto a fost zguduită de o serie de anunțuri majore venite din partea OKX. Noutățile au propulsat ...
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de supermarketuri
Undă verde pentru Annabella. Concurența îi dă OK-ul pentru preluarea Profi și Mega Image. Va ajunge la peste 200 de ...
Consiliul Concurenței și-a exprimat acordul de principiu ca retailerul Annabella SRL să cumpere cele 87 magazine pe care ...