Eurohold, proprietarul Euroins, a lansat o procedură de majorare de capital, din care speră să strângă 100 de milioane de euro

Eurohold, cel mai mare holding public din Bulgaria, a anunțat luni că a înregistrat performanțe solide în primul trimestru al anului 2021 în contextul celui de-al treilea val al pandemiei COVID-19, conform raportului situației financiare consolidate a holdingului pentru perioada ianuarie - martie 2021.
Ion Dobreanu - lun, 31 mai 2021, 16:35
Eurohold, proprietarul Euroins, a lansat o procedură de majorare de capital, din care speră să strângă 100 de milioane de euro

Holdingul a reușit să-și readucă rezultatele aproape de nivelurile atinse în urmă cu un an, când economia europeană era încă în creștere și coronavirusul de abia începea să se răspândească.

În primele trei luni ale anului 2021, Eurohold a raportat venituri de aproximativ 421 de milioane leva*, aproape de nivelul din aceeași perioadă a anului precedent. Activitatea de asigurări a grupului, concentrată în Euroins Insurance Group (EIG) a contribuit cel mai mult la performanța holdingului. Veniturile din activitatea de asigurări au crescut cu un procent față de anul anterior, până la 375,4 milioane de leva.

Prima brută subscrisă a EIG a crescut cu 6,4% până la 249 de milioane de leva. Veniturile generate de activitatea financiară și investițională a holdingului au crescut cu 26% față de aceeași perioadă a anului 2020, până la 2,75 milioane de leva.
Celelalte două segmente din activitate, leasingul și vânzările de autoturisme, au raportat, de asemenea, performanțe stabile, în ciuda faptului că ambele sectoare au fost printre cele mai afectate de criză. Veniturile din activitatea de leasing au crescut cu 11%, până la aproximativ 6,3 milioane de leva.

Eurohold și-a îmbunătățit profitabilitatea operațională, deoarece EBITDA a crescut cu 2% față de anul trecut, ajungând la 12,2 milioane de leva. Rezultatul financiar net s-a ridicat la 1,2 milioane de leva în primul trimestru al anului 2021, comparativ cu 3,3 milioane de leva în aceeași perioadă a anului precedent.

Scăderea acestui indicator s-a datorat costurilor financiare mai mari. Începând din martie 2021, activele Eurohold au ajuns la 1,68 de miliarde de leva, cu 3,2% mai mult decât în decembrie 2020.

Citește și: https://www.economica.net/eurohold-compania-mama-a-euroins-parteneriat-cu-j-p-morgan-pentru-finantarea-preluarii-activelor-grupului-cez-din-bulgaria_507155.html

„Rezultatele noastre din primul trimestru al anului 2021 arată o rezistență puternică și vedem o revenire la nivelurile dinaintea crizei. Grupul Eurohold raportează performanțe solide dacă comparăm perioada actuală cu primul trimestru din 2020, când rezultatele noastre erau în creștere și criza încă nu a început. Performanța generală din 2020 și de la începutul anului 2021 ne-a arătat rezistența și capacitatea de a face față unei situații extraordinare. Suntem recunoscători angajaților noștri, clienților și partenerilor pentru eforturile, înțelegerea, sprijinul și încrederea pe care o au în noi. În ciuda marilor provocări, suntem încrezători că vom îndeplini așteptările și ne vom atinge obiectivele pentru acest an”, a declarant Kiril Boshov, președintele Consiliului de Administrație al Еurohold.

Între timp, Eurohold a lansat vineri (28.05.2021) o procedură pentru o majorare de capital care va permite companiei să strângă până la 100 de milioane de euro în fonduri proprii. Oferta publică este efectuată pe Bursa Bulgară de Valori (BSE). Eurohold va oferi pentru subscriere 79 de milioane de acțiuni noi cu o valoare nominală de 1 leva și un preț de emisiune de 2,50 de leva fiecare.

Astfel, Eurohold ar strânge până la 100 de milioane de euro și încasările vor fi utilizate pentru finanțarea achiziției filialelor CEZ Group din Bulgaria și pentru a investi în dezvoltarea celor două afaceri principale ale grupului – energie și asigurări.

Citește și: https://www.economica.net/eurohold-compania-mama-a-euroins-parteneriat-cu-j-p-morgan-pentru-finantarea-preluarii-activelor-grupului-cez-din-bulgaria_507155.html

Euro-Finance AD va fi managerul principal al ofertei publice, iar Renaissance Capital este consultantul financiar exclusiv al ofertei.

Despre Eurohold

Eurohold Bulgaria este un grup de afaceri independent lider în regiunea CEE / SEE / CSI și cel mai mare holding public din Bulgaria – din punct de vedere al veniturilori. Acesta operează în domeniul asigurărilor, leasingului, vânzărilor de mașini, gestionării activelor și serviciilor de investiții. Eurohold listat la BVB și WSE. Deține Euroins Insurance Group (EIG), unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări independente din regiunea CEE / SEE / CSI, care operează în 11 țări și deține filiale în Bulgaria, România, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Rusia și Belarus.

 

*(1 leva = 0,51 euro)

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...