Euroins, cel mai mare vânzător de RCA după prăbușirea City Insurance, își crește iar capitalul. BERD intră oficial ca acționar și anunță revoluția: Lucrăm cu ASF la noi reguli pentru dosarele de daună

05 10. 2021
euroins berd

BERD, anunță un comunicat al Euroins, discută deja cu ASF pentru schimbarea legislației în ceea ce privește gestionarea cererilor de despăgubire. În prezent, există în discuție schimbări de legislație RCA, unele vizând zona de daune. Cea mai importantă dintre aceste schimbări discutate deja de ani de zile este introducerea unei referințe pentru prețurile orei de manoperă practicate de service-uri. Conform informațiilor Economica.net, însă, modificarea are șanse mici să mai treacă. Oricum ar fi, această modificare nu va puea fi impusă de ASF și va trebui să fie adoptată pe cale legislativă, fie prin OUG, fie printr-o lege care să treacă prin Parlament.

Pe de altă parte, discuțiile la care se referă comunicatul Euroins vizează procedura de decontare directă. Consultanți ai BERD au avut întâlniri cu specialiști din ASF  și din piața asigurărilor pe această temă.  Asigurătorii au mai propus și în diverse comisii ale Parlamentului ca introducerea decontării directe obligatorii să nu însemne doar mutarea respanabilității de a achita inițial dauna de la asigurătorul vinovatului la cel al păgubitului ci și plata unei sume direct către păgubit. Ei încearcă astfel să rezolve conflictul cu service-urile pe care le acuză că umflă facturile de reparații.

Mai multe detalii despre modificările discutate la legea RCA găsiți AICI

„Suntem încântați să colaborăm cu Euroins și astfel să oferim asigurări de înaltă calitate, complexe și de încredere în România și în întreaga regiune. De asemenea, suntem încântați să discutăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară a României (ASF) cu privire la procesul de decontare directă în beneficiul consumatorilor și al sectorului asigurărilor din România.”, spune Mark Davis, director regional al BERD pentru România și Bulgaria.

De amintit că BERD a cofinanțat achiziția în Bulgaria a grupului CEZ, de către Eurohold.

CEO-ul Euroins România reafirmă că Euroins se redefinește ca și companiei de asigurări.

„Această investiție confirmă faptul că Euroins România, cea mai mare companie din EIG, se dezvoltă pe piloni solizi, că toate schimbările făcute până acum ne fac un partener puternic și de încredere – mai ales în contextul ultimelor săptămâni și al schimbărilor care au loc în industria locală. Această injecție de capital ne ajută să continuăm repoziționarea companiei, să ne dezvoltăm în toate segmentele și să inovăm mai mult. Cu noua noastră mentalitate de repoziționare pe piața asigurărilor, vom continua să investim resurse, timp și energie pentru a ne optimiza structura și procedurile interne și să continuăm să promovăm segmentul non-RCA al afacerii. Schimbarea pe care am propus-o nu este rapidă și nici ușoară, dar trebuie să ne păstrăm direcția, în același timp fiind deschiși la nevoile clienților și partenerilor noștri. Tot sprijinul de care ne bucurăm astăzi este încă o dovadă că suntem una dintre cele mai importante voci din industrie și ne motivează să devenim un exemplu de bune practice.”, a declarat Tanja Blatnik, Director General al Euroins România.