Euroins Insurance Group atacă în justiție decizia ASF de suspendare a licenței filialei din România și propune autorităților să preia ea de la FGA plata daunelor

11 04. 2023
euroins

Compania precizează acțiunea în justiție este doar unul dintre demersurile întreprinse de acționarii Euroins România pentru a revoca decizia ASF. Pe lângă aceasta, Eurohold, compania mamă a Euroins, și BERD, care deține un pachet minoritar de acțiuni în firmă, au înaintat deja Guvernului, Parlamentului, ASF și FGA o propunere de a transfera portofoliului Euroins România către EIG Re, printr-un acord de transfer prin care EIG Re se angajează să acopere daunele actuale și viitoare și specifică faptul că Euroins AD, filiala bulgară a grupului și una dintre cele mai mari divizii din holding, va opera inițial în România sub regimul Freedom of Services (FoS), deservind clienții români.

În urmă cu aproape o săptămână, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a contestat  decizia ASF de retragere a licenței de funcționare a Euroins România. Banca susține că o analiză actuarială independentă nu a găsit motive pentru decizia luată împotriva companiei. Mai multe detalii aici.

Societatea susține că prin această măsură s-ar evita ca Fondul de Garantare al Asiguraților (FGA) să cheltuie banii statului român și ai contribuabililor pentru plata daunelor RCA și astfel s-ar rezolva o criză de pe această piață, care afectează 2,7 milioane de asigurați.

Acționarii se angajează să asigure aportul de capital necesar pentru executarea propunerii.

„Prin revocarea licenței Euroins România, ASF a desființat un ecosistem economic care a menținut mii de locuri de muncă în toată țara, direct și indirect, și a păgubit bugetul de stat de sute de milioane de lei reprezentând venituri din impozite, contribuții la asigurările sociale și alte taxe și comisioane.

Euroins Insurance Group face demersuri astfel încât ASF să revoce această decizie, în condițiile în care aceasta a afectat o companie deținută și susținută de un grup financiar puternic, BERD, și cu o poziție financiară solidă, cu toate taxele datorate plătite la timp.

Astfel, în ultimii 10 ani, începând cu 2013 inclusiv, Euroins România a plătit la bugetul de stat aproape 650 de milioane de lei, reprezentând impozite salariale și alte taxe, contribuții salariale și alte similare, plus aproape 125 milioane de lei reprezentând contribuția specială la ASF, care a fost crescută la începutul anului 2022 de la 1% la 2,5%, și apoi la 4%. Ca o consecință directă a acestei creșteri, Euroins România a plătit către ASF doar în 2022 aproape 67 de milioane de lei”, se precizează în comunicatul transmis de companie.

Euroins susține că în ultimii zece ani a plătit brokerilor de pe piața șocală aproape 2,4 miliarde de lei reprezentând comisioane, dintre care peste jumătate de miliard de lei doar în 2022.

„Euroins Insurance Group își exprimă deplina încredere că sistemul juridic din România va face dreptate și va evidenția adevărul și are încredere că autoritățile mai sus menționate vor răspunde la propunerile transmise”, se încheie comunicatul transmis de companie.

Citește și: