Euroins România îşi va majora capitalul social cu 15 milioane lei, la 118,5 milioane de lei

Economica.net
07 01. 2013
coins_35527200

În prima parte a lunii noiembrie, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a anunţat că instituţia şi conducerea Euroins România au convenit, în urma unei întâlniri, ca asigurătorul să îşi majoreze capitalul social şi să accelereze plăţile restante către asiguraţi, păgubiţi şi unităţile de reparaţii auto.

„S-a stabilit, de asemenea, continuarea monitorizării societăţii de către direcţiile de specialitate din cadrul CSA, precum şi realizarea, la începutul lunii februarie 2013, a unei noi analize, în aceeaşi componenţă”, se mai spunea în comunicatul CSA.

Anterior anunţului CSA, două asociaţii care reprezintă service-uri auto indepedente şi ale reprezentanţelor Dacia, Renault şi Nissan au avertizat asupra unor „întârzieri uriaşe” la plata daunelor din partea Euroins România.

De asemenea, cele două asociaţii – Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente şi Asociaţia Concesionarilor Dacia, Renault, Nissan din România – au susţinut că majoritatea service-urilor nu mai primesc în reparaţii autovehicule asigurate la Euroins România.

În replică, Euroins România a anunţat că societatea a plătit în primele nouă luni ale anului 2012 despăgubiri de peste 192 milioane de lei.

„În primele nouă luni, compania a plătit un numar de 35.623 de dosare de daună, din care 34.826 de dosare de daună auto, însemnând despăgubiri în valoare de 192,8 milioane de lei, cu 63,8 milioane de lei mai mult decât în perioada similară a anului 2011 şi cu 3,8 milioane de lei mai mult decât în perioada ianuarie-decembrie 2011”, se arata într-un comunicat al Euroins.

Potrivit deciziei acţionarilor Euroins din noiembrie 2012, majorarea de capital va fi însoţită de emiterea unui număr de 15 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu/titlu.

„Acţiunile vor fi oferite acţionarilor proporţional cu numărul titlurilor pe care le deţin, cu obligaţia ca aceştia să-şi exercite dreptul de preferinţă, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial (3 ianuarie – n.r.) şi să verse capitalul social până la data de 15 ianuarie (…).

Acţiunile rămase nesubscrise vor fi oferite acţionarilor care au subscris şi vărsat capitalul social în prima etapă”, se precizează în hotărârea acţionarilor din 22 noiembrie 2012.

Euroins România a fost înfiinţată în anul 1994 sub denumirea Asitrans şi practică numai asigurări generale.

Acţionarii companiei sunt Euroins Insurance Group PLC (Bulgaria) – 92,3% şi mai multe persoane fizice şi juridice, care împreună controlează titluri reprezentând 7,7% din capitalul social.

În prima jumătate a anului trecut, compania a subscris prime de 228 milioane de lei, de aproape două ori mai mari faţă de cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 116 milioane lei.

În perioada 2008-2011, conform datelor CSA, Euroins a raportat pierderi totale de 65 milioane de lei.