Euronews: Industria cărnii de porc este în pericol deoarece pesta porcină afectează fermele din estul Europei

Economica.net
05 08. 2019
porc_78493034575_79765300

Atât România cât şi Bulgaria au luat măsuri pentru a preveni extinderea suplimentară a virusului, iar zeci de mii de porci au fost eutanasiaţi.

Dar unii fermieri din sudul Bulgariei nu vor să-şi omoare animalele care nu sunt infectate.

Cele două ţări sunt printre cele mai sărace din UE iar autorităţile se confruntă cu dificultăţi semnificative în a-i convinge pe cetăţeni să adopte măsurile preventive, apreciază Euronews.

Premierul Bulgariei, Boyko Borissov, a dat asigurări că Guvernul îi va compensa pe proprietarii care în mod voluntar îşi sacrifică porcii crescuţi în gospodării.

În ultimul an pesta porcină africană s-a extins în Asia iar în Europe au fost raportate cazuri în ultimii cinci ani. Această epidemie poate fi periculoasă pentru industria cărnii de porc din Europa. Deja Grecia a interzis importurile de carne de porc din Bulgaria şi a extins verificările la graniţă.

Crescătorii de porci din România acuză autorităţile că au eşuat complet în implementarea măsurilor preventive, apreciază Euronews.

Comisia Europeană (CE) a avertizat că noile zone cu risc ridicat privind pesta porcină africană sunt Bulgaria, Polonia şi Lituania. Până acum nu s-au înregistrat cazuri în Europa Occidentală.

Conform publicaţiei Sofia Globe, sacrificarea porcilor de la trei crescătorii din districtul Ruse din Bulgaria va însemna pierderea a 20% din porcii crescut în scopuri industriale, iar pentru industria bulgară a cărnii de porc pierderile sunt estimate la milioane de leva.

În total, aproximativ 130.000 de porci de la crescătoriile din Bulgaria au fost sau urmează să fie sacrificaţi. Până acum, autorităţile de la Sofia au confirmat 26 de focare, inclusiv la cinci crescătorii.

Unii experţi afirmă că Bulgaria ar putea să-şi piardă întregul sector de creştere a porcilor şi să fie nevoită să sacrifice aproximativ 600.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

Analiştii susţin că în mai puţin de o lună preţul cărnii de porc în Bulgaria a crescut cu până la 30% iar până în toamnă ar putea creşte cu încă 15%.

Bulgaria intensifică măsurile de prevenire a răspândirii pestei porcine africane şi de protejare a industriei de creştere a porcilor, evaluată la 600 milioane de leva (344 milioane de dolari), a anunţat recent ministrul bulgar al Agriculturii, Desislava Taneva.

Companiile din silvicultură vor plăti 150 de leva pentru fiecare mistreţ ucis, în condiţiile în care autorităţile bulgare vor să reducă semnificativ densitatea populaţiei de porci mistreţi în zonele aflate la 20 de kilometri de focarele de pestă porcină africană, a anunţat la o conferinţă de presă Desislava Taneva. Oficialul a adăugat că vor fi adoptate măsuri de control a traficului în zonele afectate şi la frontieră, cu ajutorul poliţiei şi al armatei, vor fi dezinfectate fermele şi va fi restricţionată vânzarea cărnii de porc şi a celei procesate.

Şeful Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor din Bulgaria (BFSA), Damyan Iliev, aprecia recent că valoarea pagubelor provocate în cazul în care ţara nu reuşeşte să stopeze epidemia se va ridica la două miliarde de leva.

Guvernul de la Sofia a alocat 3,7 miliarde de leva pentru combaterea pestei porcine africane, în condiţiile în care în Bulgaria sunt 1,2 milioane de porci crescuţi în ferme.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pesta porcină africană nu afectează omul, ci doar porcii domestici şi mistreţii.