Europa a început să îşi refacă stocurile de gaze pentru iarnă, dar acestea ar putea costa cu 40 de miliarde de euro mai mult ca anul trecut

15 05. 2022
gaz

Invadarea Ucrainei de către Rusia a pus un semn de întrebare uriaş cu privire la stabilitatea aprovizionării cu gaze pentru economiile şi consumatorii din regiune, preţurile de referinţă fiind cu aproape 300% mai mari decât cu un an în urmă, mai scrie News.ro.

Rusia furnizează în mod obişnuit aproximativ 40% din necesarul de  gaze al UE, dar acum ripostează împotriva sancţiunilor Europei prin reducerea livrărilor, îngreunând reumplerea depozitelor de către statele membre, operaţiune necesară pentru a se asigura că populaţia îşi va putea încălzi locuinţele în continuare în această iarnă, dacă Moscova va închide robinetele.

„Iarna va fi dificilă fără gazele ruseşti. Cheia este să umplem cât mai mult posibil depozitele în timpul verii”, a declarat Guy Smith, director de comercializare a gazelor naturale şi GNL la compania Vattenfall, pentru Reuters.

Comisia Europeană a declarat că urgenţele de aprovizionare imediată vor avea prioritate faţă de reumplerea stocurilor, obiectivele nefiind aplicabile dacă va fi declarată o urgenţă de aprovizionare cu gaze la nivel european sau regional, ceea ce înseamnă că nivelurile stocurilor vor fi inadecvate.

Posibilitatea unor reduceri semnificative ale livrărilor este în creştere, Bulgaria şi Polonia nemaiprimind deja gaze ruseşti, în timp ce Ucraina a oprit tranzitul gazelor ruseşti printr-un punct de tranzit major, într-un teritoriu deţinut de Rusia.

Unele filiale ale furnizorului de gaze Gazprom Germania, care a fost plasat sub tutela autorităţii germane de reglementare în domeniul energiei la începutul acestui an, nu mai primesc gaze, în timp ce compania rusă Gazprom a declarat că nu va mai putea exporta gaze prin Polonia, prin conducta Yamal-Europa.

Gazele păstrate în depozite reprezintă de obicei aproximativ un sfert din combustibilul folosit în Europa în timpul iernii, când cererea este mare.

Până pe 10 mai, stocurile de gaze ale Europei erau pline în proporţie de aproape 38%, în creştere faţă de 26% la 21 martie, au arătat datele de la infrastructura de gaze din Europa.

CITEȘTE MAI MULTE PE NEWS.RO.