Europa are nevoie de cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare – şeful ESM

Europa va avea nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile financiare ale UE pentru a finanţa redresarea economiei după pandemia de coronavirus (Covid-19), a afirmat Klaus Regling, directorul Mecanismului European de Stabilitate (ESM), transmite Reuters citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 20 apr. 2020, 06:17
Europa are nevoie de cel puţin 500 miliarde euro de la instituţiile UE pentru redresare - şeful ESM

Cel mai uşor mod de a organiza astfel de fonduri ar fi prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE, a explicat Klaus Regling, într-un interviu acordat duminică publicaţiei italiene Corriere della Sera.

„Aş spune că pentru a doua fază avem nevoie de încă cel puţin 500 de miliarde de euro de la instituţiile europene, dar suma ar putea fi mai mare. Pentru asta, trebuie să discutăm cu mintea deschisă despre noi instrumente dar şi să utilizăm instituţiile existente, deoarece este mai uşor, în special prin intermediul Comisiei Europene şi prin bugetul UE. Regândirea fondurilor europene ar contribui în mare măsură la menţinerea unităţii Uniunii Europene”, a afirmat directorul Mecanismului European de Stabilitate.

În 9 aprilie, miniştrii de Finanţe din UE au pus la punct un pachet de măsuri în valoare de 540 miliarde de euro. Printre măsuri se numără împrumuturi de la Mecanismul European de Stabilitate, garanţii pentru împrumuturi de la Banca Europeană de Investiţii şi o schemă pentru finanţarea programelor de şomaj parţial ale statelor membre. Cu toate acestea, miniştrii europeni de Finanţe au lăsat nerezolvată problema împărţirii poverii financiare din cauza lipsei unui acord cu privire la emiterea de obligaţiuni comune.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că economia zonei euro ar putea înregistra o contracţie de 7,5% în acest an din cauza crizei provocate de pandemie.

Şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat săptămâna trecută că Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de un fond de relansare economică în valoare de 1.500 miliarde de euro care să fie finanţat cu obligaţiuni garantate de statele membre.

Într-un interviu publicat în cotidianul german Handelsblatt, Valdis Dombrovskis a explicat că că Executivul comunitar lucrează la un nou instrument de finanţare, dincolo de contribuţiile naţionale care ajung în mod normal la bugetul UE pe şapte ani. Întrebat despre posibilitatea finanţării unui astfel de fond de relansare cu emisiuni de obligaţiuni în valoare de până la 1.500 de miliarde de euro, Dombrovskis a răspuns: „Pot să îmi imaginez un astfel de cadru financiar. Dar nimic nu a fost decis încă”.

Oficialul CE a adăugat că fondul de relansare ar putea fi finanţat prin obligaţiuni susţinute de garanţii oferite de statele membre. Întrebat dacă Executivul comunitar va strânge bani de pe piaţă pentru fondul de relansare, Dombrovskis a spus că acest lucru trebuie discutat şi că se aşteaptă să figureze pe agenda următoarei videoconferinţe a liderilor UE.

Potrivit lui Dombrovskis, Comisia Europeană este deschisă la toate posibilităţile permise de Tratatul de la Lisabona. El a adăugat: „Nu excludem nicio opţiune dacă statele membre vor ajunge la un acord. Aşa cum ştim, acest lucru nu este valabil pentru eurobonduri”.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...