Uniunea Europeană în ansamblu este cel mai mare cumpărător de energie din lume, cheltuind zilnic aproximativ un miliard de euro pentru a importa combustibil. Rusia este responsabilă pentru o treime din necesarul de energie al UE, iar jumătate din livrările ruseşti trec prin Ucraina. Conflictele dintre Rusia şi Ucraina au determinat UE să-şi concentreze eforturile pe crearea de legături transfrontaliere prin care să poată fi transportate energie electrică şi gaze naturale, scrie Agerpres.
Într-un raport publicat luni, IEA subliniază că cea mai mare parte a integrării pieţelor europene de energie a fost făcută în zonele de nord şi vest ale Europei. ‘Atât timp cât interconexiuni importante nu vor fi construite pe întreg teritoriul comunitar, UE nu va avea o adevărată piaţă energetică integrată şi unică, fundamentul pentru o uniune energetică’, susţin reprezentanţii IEA, atrăgând, de asemenea, atenţia asupra distorsiunilor provocate de persistenţa preţurilor reglementare şi a supracosturilor legate de energiile regenerabile.
‘Pentru a profita de diversitatea surselor sale de energie şi a progresa spre o uniune energetică, UE trebuie să-şi îmbunătăţească punerea în comun a resurselor în interiorul pieţei interne, pentru a creşte securitatea energetică şi competitivitatea industriei sale. Însă trebuie să fim foarte clari, această uniune nu ar trebui să reprezinte un cartel al cumpărătorilor’, a declarat directorul IEA, Maria van der Hoeven.
Printre recomandările IEA pentru ca UE să progreseze spre o uniune energetică se numără creşterea preţurilor pe piaţa certificatelor verzi şi introducerea de politici pentru a atrage investiţii în tehnologiile cu emisii reduse de carbon. De exemplu, IEA susţine că preţul certificatelor de emisii ar trebui să fie unul de aproximativ 30 de euro per tonă, faţă de 7 euro în prezent, pentru a stimula investiţiile în parcurile eoliene.
UE şi-a propus ca obiectiv pentru 2030 reducerea cu 40% a emisiile de gaze cu efect de seră comparativ cu nivelul din 1990. Însă EIA avertizează că până în 2030 în regiune vor fi scoase din funcţiune capacităţi de aproximativ 150 de gigawaţi, astfel că factorii de decizie vor trebui să găsescă modalităţi pentru a atrage cele 2.000 de miliarde de dolari necesare pentru investiţii în noi capacităţi.