Europa caută soluţia magică pentru decarbonizare, simultan cu asigurarea securităţii energetice – analiză XTB

Anul 2023 a debutat cu un puternic sentiment de optimism pentru sectorul energetic la nivel global, în ciuda recentelor evoluţii de securitate, iar Europa caută soluţia magică pentru decarbonizare, simultan cu asigurarea securităţii energetice, susţin analiştii unei companii de investiţii şi de brokeraj pe burse internaţionale.
AGERPRES - vin, 03 mart. 2023, 13:25
Europa caută soluţia magică pentru decarbonizare, simultan cu asigurarea securităţii energetice - analiză XTB

„Angajamentul corporativ sporit pentru decarbonizare, obiectivele accelerate ale guvernelor privind reducerea emisiilor de carbon, precum şi adoptarea iniţiativei IRA (Inflation Reduction Act) în SUA, care oferă stimulente de peste 370 de miliarde de dolari pentru investiţii climatice în următorii 10 ani, susţin perspectiva unei activităţi susţinute de fuziuni şi achiziţii în domeniu”, menţionează Radu Puiu, Financial Analyst la casa de brokeraj pe burse internaţionale XTB România, scrie Agerpres.

Pe fondul factorilor negativi recenţi, multe ţări au fost nevoite să recurgă la combustibili fosili şi să întârzie tranziţia la energia verde. Şi în ciuda presiunilor asupra preţului energiei, temerile privind o recesiune globală au determinat, cel puţin până acum, scăderea cotaţiilor petrolului.

„În ceea ce priveşte consumul de gaze, se aşteaptă o stagnare în anul 2023. Chiar şi aşa, consumul global de energie este prognozat să crească cu 1,3% în 2023, în ciuda unei economii care încetineşte şi a preţurilor ridicate”, explică analistul XTB.

Prognoza la nivel global sugerează o scădere a cererii de gaze în Europa, o stagnare în America de Nord şi o creştere cu 2,4% în Asia. Potrivit estimărilor, Asia va deveni cea mai mare piaţă pentru gaze naturale până în 2027, depăşind America de Nord.

Potrivit analizei, exporturile de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA şi Qatar vor satisface creşterea cererii globale pentru acest combustibil până în 2030. Astfel, exporturile din SUA vor reprezenta până la două treimi din oferta suplimentară, în funcţie de scenariul luat în considerare. Până în 2030, SUA şi Orientul Mijlociu sunt aşteptate să aibă o pondere de aproximativ jumătate din livrările globale anuale de GNL, în comparaţie cu anul 2019, când aveau o pondere de doar o treime din cerere.

Cu toate acestea, se estimează că exporturile de GNL din SUA vor scădea cu mai mult de jumătate între 2030 şi 2050, din cauza concurenţei crescute şi a costurilor de transport mai mari pentru piaţa asiatică. În acest scenariu, Orientul Mijlociu şi Africa vor fi avantajate pe componenta livrărilor. La rândul lor, şi exporturile australiene de GNL vor scădea după anul 2030, potrivit estimărilor, din cauza costurilor ridicate şi a constrângerilor asupra producţiei autohtone de gaze naturale din amonte.

În schimb, în Rusia, exporturile s-ar putea dubla între 2030 şi 2050, presupunând că sancţiunile ar dispărea. Cu toate acestea, până la acel moment există posibilitatea ca cererea de GNL să fie în scădere, iar oportunităţile din piaţă să dispară, se menţionează în analiza citată.

Sectorul financiar are un rol crucial în direcţionarea fondurilor către dezvoltarea durabilă, activele ESG (Environmental, Social and Governance) fiind aşteptate să ajungă la 41.000 de miliarde de dolari în 2023 şi la 50.000 de miliarde de dolari până în 2025.

Totuşi, mediul economic şi geopolitic volatil din SUA şi Europa poate încuraja o schimbare în sentimentul populaţiei, care să prefere canalizarea fondurilor spre nevoile interne de tranziţie energetică, în defavoarea asistenţei acordate altor ţări.

„Această schimbare va afecta disponibilitatea finanţării globale care ţinteşte schimbările climatice şi va creşte costul dobânzilor pentru proiectele de energie regenerabilă, încetinind ritmul tranziţiei energetice”, susţin analiştii XTB.

Pe de altă parte, raportul Africa Energy Outlook 2022 al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA) a arătat că, în ciuda faptului că Africa deţine o cincime din populaţia lumii, continentul este responsabil pentru mai puţin de 3% din emisiile de dioxid de carbon din energie. În plus, ţările din Africa au unele dintre cele mai scăzute emisii pe cap de locuitor din lume. Raportul IEA mai arată însă că 43% din populaţia continentului nu are acces la electricitate, mai ales în Africa Subsahariană, prin urmare potenţialul de dezvoltare există.

Deşi reprezintă o provocare, tranziţia energetică globală poate fi în continuare o oportunitate pentru regiune. Continentul are un potenţial de energie regenerabilă dintre cele mai mari din lume, beneficiind de condiţii climatice favorabile pentru dezvoltarea de ferme solare şi eoliene, se arată în analiza citată.

„Continentul african deţine un potenţial substanţial atât pentru energie regenerabilă, cât şi pentru producţia de hidrogen. În plus, rezervele sale de metale de tranziţie (utilizate în producţia bateriilor) vor oferi economiilor din Africa oportunitatea de a ocupa un loc important în lanţurile globale de aprovizionare cu echipamente de stocare a energiei, în condiţiile în care cererea pentru aceste metale continuă să depăşească oferta. Ca urmare, se aşteaptă ca ţările africane să fie actori cheie în tranziţia energetică la nivel global”, potrivit analizei.

De asemenea, incertitudinile de pe piaţa energiei şi obiectivele de decarbonizare ale economiilor europene, până în 2050, înseamnă că firmele (şi statele) ezită să îşi asume angajamente pe termen lung faţă de producţia de GNL. În plus, Strategia UE privind metanul impune un control mai atent al intensităţii de carbon al acestor surse de gaz.

„În mod ideal, Europa ar dori să contracteze GNL curat doar pentru 10 ani, pentru a evita un blocaj în contractele de achiziţii la sfârşitul anilor 2040. Când ministrul german al economiei, Robert Habeck, a discutat recent despre furnizarea în premieră de GNL din Qatar, oficialul intenţiona să semneze un contract cu o durată cuprinsă între 8 şi 10 ani, cu mult sub perioada uzuală de 20 de ani dorită de mulţi furnizori. De atunci, au fost semnate câteva contracte pe 20 de ani pentru aprovizionarea Europei, dar ele reprezintă cazuri izolate. Chiar şi aşa, 2022 a fost un an record pentru contractarea de GNL”, atrag atenţia analiştii XTB.

Europa contrastează cu abordarea clienţilor din Asia, atât în ceea ce priveşte perioadele contractate, cât şi mecanismele de stabilire a preţurilor. O mare parte din contractele de GNL din Asia încă se bazează pe indexarea cu preţul petrolului, ceea ce i-a protejat pe aceşti cumpărători de creşterea bruscă a tarifelor spot, în timp ce un număr tot mai mare dintre contractele europene se bazează pe o indexare a preţurilor Henry Hub.

„Ţări precum China au semnat, în ultimii doi ani, un număr fără precedent de contracte pe termen lung, marcând o abatere de la dependenţa puternică faţă de livrările spot. Şi companiile din India au indicat recent intenţia de a semna mai multe contracte pe termen lung. Rămâne de văzut dacă alte ţări asiatice, care se bazau parţial pe aprovizionarea spot, vor urma această tendinţă. Exportatorii de GNL nu trebuie să uite că Asia, nu Europa, este piaţa cu cel mai puternic potenţial de creştere pe termen lung”, au precizat analiştii.

Potrivit sursei citate, pentru părţile interesate din Europa, întrebarea rămâne: Cum asigură securitatea aprovizionării cu gaze în timp ce sistemul energetic trece prin procesul de decarbonizare? Înainte de această criză de securitate, Europa era considerată a fi o piaţă echilibrată, fără a avea un potenţial puternic de creştere, în timp ce Asia era considerată piaţa premium şi cu un ritm rapid de creştere.

Pe măsură ce Europa îşi pierde instrumentele de flexibilitate şi este expusă unei volatilităţi crescute pe pieţele globale de gaze, jucătorii europeni ar putea avea nevoie de o strategie de aprovizionare mai sigură, care implică mai mult decât cumpărarea de pe piaţa spot, cu puţin control asupra preţurilor şi volumelor, concluzionează analiza realizată de XTB.

Cu aproape 20 de ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...