Europa de Est şi Asia vor sprijini anul viitor creşterea vânzărilor Metro AG

Retailerul german Metro AG a anunţat joi că se aşteaptă ca Europa de Est şi Asia să stimuleze creşterea vânzărilor în anul financiar 2018/2019, deşi profiturile ar putea scădea din cauza dificultăţilor de la subsidiara din Rusia şi a investiţiilor în digitalizare, transmit MarketWatch şi Reuters.
Economica.net - joi, 13 dec. 2018, 18:33
Europa de Est şi Asia vor sprijini anul viitor creşterea vânzărilor Metro AG

Acţiunile Metro înregistrau, joi dimineaţă, un declin de 4,4% la Bursa de la Frankfurt, după ce în ultimul an au scăzut cu un sfert.

Compania se aşteaptă la o creştere a vânzărilor de 1%-3% în anul financiar 2018/2019, în timp ce profitul înainte de taxe şi dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), excluzând contribuţiile din tranzacţiile imobiliare, ar putea scădea cu aproximativ 2%-6%.

Metro a efectuat o revizuire generală a activităţii din Rusia şi a anunţat discounturi pentru a atrage mai mulţi traderi independenţi şi proprietari de restaurante. Retailerul german operează pe piaţa rusă aproximativ 90 dintre cele 760 de magazine Cash & Carry.

În anul financiar 2018/2019 Metro estimează „o îmbunătăţire semnificativă a vânzărilor” în Rusia, dar şi o scădere a profitului operaţional. Pentru restul grupului, Metro se aşteaptă ca EBITDA să se situeze la nivelul din anul financiar 2017/2018, aproximativ 1,4 miliarde de euro.

Recent, directorul general al Metro, Olaf Koch, a anunţat planuri privind vânzarea lanţului de supermarketuri Real. Joi, şeful Metro a afirmat că procesul de vânzare înregistrează progrese considerabile.

În anul fiscal 2018, profitul net al Metro a urcat cu 5,9%, la 344 milioane de euro, de la 325 milioane de euro în anul anterior. Din cauza fluctuaţiilor de curs valutar, vânzările au scăzut cu 1,6%, la 36,53 miliarde de euro.

Metro va acorda dividende de 0,70 euro per titlu.

Retailerii europeni sunt în proces de consolidare pe fondul concurenţei agresive din partea Amazon, care pune presiune pe preţuri.

Anul trecut, Metro AG a finalizat procesul său de divizare în două societăţi, în condiţiile în care activităţile sale din domeniul hipermarketurilor au început să fie cotate independent pe bursele de la Frankfurt şi Luxemburg.

Acţionarii Metro au votat în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy.

Metro, un conglomerat cu 2.000 de magazine în 29 de ţări, a demarat de mai mulţi ani un vast proces de restructurare, care a inclus printre altele vânzarea magazinelor Kaufhof, pentru a se concentra pe activităţile cash-and-carry, şi distribuţia de produse electronice de larg consum.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de unităţi în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...