Europa de Sud-Est ţinteşte mărcile de lux interesate să urgenteze producţia
De mult timp, mărcile mai accesibile produc genţi, eşarfe, haine şi încălţăminte în Europa de Sud-Est însă în ultima perioadă marjele de profit s-au diminuat pe măsură ce companiile din Balcani concurează cu China, Turcia şi, din ce în ce mai mult, cu Africa. În schimb, sectorul de lux ar urma să crească cu 5% în acest an, ceea ce încurajează Europa de Sud-Est să îşi concentreze eforturile pe atragerea unor clienţi din zona de vârf.
‘Pe segmentul de lux produci mai puţine obiecte dar sunt mai profitabile şi acesta este motivul pentru care ne concentrăm pe ei’, spune Miglena Hristova, a cărei uzină de la Ruse (Bulgaria) are 40 de angajaţi care produc articole de îmbrăcăminte. Hristova a dezvăluit că solicitările şi comenzile venite de la mărcile de top sunt în creştere şi în consecinţă a fost nevoită să investească în echipamente specializate pentru a face faţă cererii. În plus, Hristova a făcut investiţii pentru a îmbunătăţi condiţiile de lucru pentru a-şi păstra angajaţii atraşi de salariile mai mari din alte ţări.
Pentru mărcile de lux, avantajul costurilor reduse oferit de ţările cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană nu este singurul factor de care sunt interesate. ‘Accesibilitatea şi proximitatea sunt doar două din criteriile utilizate de grup atunci când îşi alege furnizorii. Criteriile esenţiale sunt calitatea, fiabilitatea şi respectul codului de conduită al companiei’, a precizat grupul italian de lux Armani, care a confirmat că are unii furnizori în Europa de Est.
Marile case de lux din Franţa şi Italia experimentează de mai mulţi an producţia în alte ţări însă de cele mai multe ori era vorba de produse de bază precum tricourile de marcă. Însă, în ultima perioadă, a crescut nevoia unor produse executate rapid şi la standarde.
‘Ai nevoie de producători diferiţi, mai multe capacităţi cu perioade de execuţie mai scurte. De acest lucru profită producătorii locali din Europa de Sud-Est’, susţine Achim Berg, analist la firma de consultanţă McKinsey.
Producătorul italian de haine Moncler a investit aproximativ cinci milioane de euro pentru a deschide propria sa uzină în România, în 2016. În prezent, această uzină este responsabilă pentru 20% din producţia de geci de tip puffer şi va fi de asemenea un centru de cercetare şi dezvoltare, a declarat directorul Moncler, Remo Ruffini.
Mihai Tincu, care deţine unul din cei mai mari producători de îmbrăcăminte din România, Rapsodia Conf, spune că firmele de lux îi livrează materialele pe care le asamblează iar comenzile sunt în creştere, menţinând firme precum Prada şi Maison Margiela. Firma italiană Prada a refuzat să confirme acest lucru în timp ce casa de modă franceză Maison Margiela a informat că 90% din produsele sale sunt realizate în Italia iar restul în alte părţi, inclusiv în România.
Tincu susţine că nu este singurul care lucrează pe segmentul produselor de lux. ‘Sunt alte unităţi de producţie mai mici în judeţul Botoşani care produc totul, de la tricouri la costume, pentru marile case de lux’, spune Mihai Tincu.
Exporturile de articole de îmbrăcăminte au crescut puternic în România şi Bulgaria timp de mai mulţi ani însă presiunile pe partea de costuri încep să apară. Potrivit datelor Eurostat, anul trecut România a exportat articole de îmbrăcăminte în valoare de 2,6 miliarde euro în timp ce în cazul Bulgariei exporturile s-au ridicat la 1,5 miliarde euro.
Preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de îmbrăcăminte şi textile din Bulgaria, Radina Bankova, spune că salariile au devenit mai puţin competitive, o problemă pentru industria de textile din întreaga Europă. În primele şase luni ale anului trecut, 4.000 de oameni au ieşit din acest sector, în care mai lucrează aproximativ 88.000 de angajaţi, jumătate comparativ cu situaţia din urmă cu un deceniu. ‘Este denumită industrie uşoară dar nu este uşoară deloc. Este nevoie de oameni cu foarte multe abilităţi. Iar oamenii cu abilităţile necesare se apropie de vârsta de pensie’, spune Radina Bankova. Aceasta a menţionat Armani, Versace şi Hugo Boss printre companiile care produc în Bulgaria.
Versace a recunoscut că o parte din produsele din colecţiile sale Versus şi Versace Collection sunt produse prin intermediul unor furnizori din ţări precum Bulgaria şi România. La rândul său, Hugo Boss a spus că lucrează cu şase furnizori din Bulgaria