Europa este prinsă în disputa economică dintre Statele Unite și China – analiză AFP

Confruntarea economică dintre Statele Unite şi China pune sub foc încrucişat Europa, planul Washingtonului de a stimula industriile verzi ameninţând să provoace pagube colaterale aliatului său cheie, se arată într-o analiză a AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 feb. 2023, 16:39
Europa este prinsă în disputa economică dintre Statele Unite și China - analiză AFP

SUA au adoptat planul american de investiţii (Inflation Reduction Act, IRA) – un pachet de 370 de miliarde de dolari care prevede investiţii, reduceri de taxe şi distribuirea de subvenţii pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare, fiind cel mai mare program adoptat vreodată în Statele Unite pentru combaterea schimbărilor climatice.

Dar unele măsuri au fost criticate de oficialii Uniunii Europene ca fiind protecţioniste sau discriminatorii faţă de producătorii auto europeni.

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, şi omologul său german, Robert Habeck, vor merge marţi la Washington pentru a se întâlni cu secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, pentru a încerca să rezolve impasul.

Liderii UE au programat un summit săptămâna aceasta, scopul fiind începerea elaborării unui răspuns la măsurile SUA.

Obiectivul IRA este de a stimula industriile verzi care vor fi cheia viitoarei economii, cum ar fi fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare.

Firmele din SUA vor putea primi subvenţii similare celor pe care le obţin rivalele din China, cu condiţia să-şi fabrice produsele pe plan intern.

„Unul din obiectivele cheie ale IRA îl reprezintă excluderea furnizorilor din China din lanţurile de aprovizionare de pe segmentul de energie verde”, a declarat Tobias Gehrke, membru al Consiliului European de relaţii externe. El a spus că prioritatea o reprezintă reducerea dependenţei SUA de importurile din China.

China domină sectorul vehiculelor electrice, cu 78% din producţia globală de celule de baterii şi trei sferturi din marile uzine unde se produc bateriile litiu-ion, conform unui studiu al Brookings Institution din Washington.

„O idee care vine prea târziu”

IRA a provocat frisoane liderilor europeni, care se tem că sprijinul generos va încuraja mutarea producţiei firmelor în Statele Unite.

UE a cerut Statelor Unite să ofere derogări firmelor europene – cum ar fi cele acordate partenerilor comerciali Canada şi Mexic. Totuşi, încercările de a identifica o soluţie nu şi-au arătat roadele până acum.

Gehrke a declarat că Washingtonul se gândeşte în primul rând la locuri de muncă în industrie şi la reducerea dependenţei de importurile din China, iar impactul asupra aliaţilor săi din Europa, Japonia şi Coreea de Sud este mai mult „o idee care vine prea târziu”.

„Nu cred că America vrea să pedepsească Europea … nu cred că s-au gândit deloc la Europa”, a spus el.

Cecilia Malmstroem, fost comisar UE pentru comerţ şi acum cercetător principal la Peterson Institute în Washington, este de acord. „Europa a devenit puţin o pagubă colaterală în acest efort de reducere a dependenţei de China. Nu cred că măsura îi vizează intenţionat pe europeni”, a declarat Malmstroem.

Mai degrabă, este un produs al războiului comercial cu China început în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

În primul rând, Trump a impus taxe vamale punitive Chinei în 2018, pe care preşedintele Joe Biden le-a menţinut – alături de tonul combativ al Washingtonului faţă de Beijing. Aceste evoluţii au fost urmate de restricţii asupra exporturilor anumitor componente electronice către China şi reglementarea din 2022 privind cipurile, care include cheltuieli de 53 miliarde de dolari pentru majorarea producţiei de semiconductori în SUA.

Apoi a venit IRA.

Cursa subvenţiilor

Temerile Europei s-au adâncit în contextul crizelor din economie şi din lanţurile de aprovizionare, provocate de pandemie şi de războiul din Ucraina, care au pus sub semnul întrebării regulile globalizării.

O concentrare globală pe reindustrializare a dus la temeri privind o cursă a subvenţiilor în Statele Unite, China, şi Europa – unde Comisia Europeană vrea să facă mai uşoară acordarea ajutorului de stat către companii.

Pascal Lamy, fost director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), a afirmat că Europa trebuie „să pună presiune” asupra Washingtonului, deoarece IRA este „mai mult anti-europeană decât anti-chineză”.

Gehrke susţine că impasul între aliaţii istorici ridică de asemenea semne de întrebare privind propria strategie a Europei faţă de China, în condiţiile în care a sporit dependenţa sa faţă de componentele fabricate în China pentru vehiculele electrice.

„Ca şi cele din SUA, lanţurile europene de aprovizionare de pe segmentul de energie verde sunt deja periculos de dependente de China”, a spus el. „Vizarea acestor dependenţe sunt în interesul economic al UE şi ar putea să ajute la convingerea Washingtonului că Europa este un partener necesar şi util al Chinei”.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...