Europa îl sfidează pe Trump: UE va finaliza mecanismul de plăţi care să permită comerţul cu Iranul şi să evite sancţiunile impuse de SUA

Economica.net
27 06. 2019
7cq0w_91956900

UE a depus eforturi pentru a menţine în vigoare acordul internaţional privind programul nuclear iranian după ce SUA s-au retras din acord, dar Teheranul a anunţat luna trecută că nu va mai respecta elementele-cheie ale acordului, dacă partenerii săi europeni nu reuşesc să obţină o diminuare a sancţiunilor.

INSTEX, un instrument european care permite companiilor să facă schimburi comerciale de tip barter cu Iranul, evitând în acelaşi timp sancţiunile SUA, acţionează pentru realizarea acestui obiectiv de când a fost anunţat, în ianuarie.

Franţa, Germania şi Marea Britanie au fost printre statele UE care au subliniat că sprijinul Europei pentru acordul nuclear iranian se bazează pe aplicarea completă de către Teheran a acordului, potrivit unei declaraţii difuzate la New York. Aceste ţări şi-au exprimat regretul faţă de reintroducerea sancţiunilor şi au cerut Iranului să se abţină de la măsuri care ar provoca o escaladare a tensiunilor.

Uniunea Europeană şi membrii săi „finalizează operaţionalizarea INSTEX – un instrument cu destinaţie specială pentru a facilita comerţul legitim cu Iranul”, potrivit unei declaraţii a membrilor Consiliului de Securitate al ONU, Franţa, Germania, Marea Britanie, Belgia, Polonia, dar şi viitorul membru Estonia.

Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a declarat marţi că instrumentul este gata să fie pus în aplicare. Cu toate acestea, nu este suficient de clar modul în care va funcţiona şi ce companii îl vor utiliza.

INSTEX este în primul rând o schemă de evitare a tranzacţiilor directe între sisteme financiare europene şi iraniene, dar nu este clar dacă poate evita sancţiunile SUA asupra companiilor care decid să comercializeze produse pe piaţa iraniană.

SUA au anunţat luni introducerea de sancţiuni prezentate drept „dure” şi care lovesc Republica Islamică. Acestea îl vizează pe ayatollahul Khamenei şi pe mai mulţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului. Trump, care acuză Iranul că încearcă să se doteze cu arme nucleare şi susţine terorismul, a semnat un ordin executiv care îl împiedică pe „Ghidul Suprem, echipa lui şi pe alţii care au strânse legături cu el să aibă acces la resurse financiare esenţiale”.

Iranul a protestat la ONU, cerând Washingtonului să înceteze „aventura militară” şi „războiul economic”, apreciind că în prezent „climatul nu este propice unor discuţii cu SUA”.