Presa germană: Europa, în pericol

În timp ce „doamna Europa”, cea tot mai detestată în străinătate, îşi continuă vizita în China comunistă, căreia Angela Merkel îi cere, culmea, ajutorul financiar întru salvarea zonei euro, editorialiştii apuseni scot în evidenţă cât de neobişnuit de populară e, acasă, şefa executivului german.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 13:05

În context, publicaţiile germane trimit la ultimele sondaje de opinie care indică o sporire apreciabilă a încrederii pe care germanii o au în „cancelară” şi în coaliţia ei creştin-liberală, de centru-dreapta, aflată în prezent la putere, la Berlin.

În răstimp, unii observatori lucizi din apus îşi fac mari griji în legătură cu destinul Europei, dacă, la Paris, candidatul socialist Hollande va reuşi peste câteva luni să preia puterea şi să împingă continentul spre stânga, aşa cum riscă să se întâmple dacă îl va înfrânge pe Nicolas Sarkozy.

Fiindcă, în timp ce criza a întărit-o, pe plan domestic, pe Merkel, pe colegul ei parizian l-a slăbit masiv, după cum reiese tot din sondajele de opinie.

Prestigiosul săptămânal german Die Zeit se arată alarmat de această perspectivă. Ca şi de nuanţele populist antigermane ale discursului practicat de candidatul socialist la preşedinţia Franţei. Die Zeit semnalează, surprins, într-un comentariu intitulat semnificativ, „Pericol pentru Europa”, că Francois Hollande pare, subit, să fi dobândit şi ceea ce, până nu demult, i-a lipsit cu desăvârşire: carismă, scrie Deutsche Welle.

Potrivit publicaţiei germane, „Hollande vrea să redistribuie, nu să economisească…De parcă n-ar fi criză”…

În ce priveşte paradoxa solicitare de ajutor adresată de europeni, prin Merkel, Chinei comuniste, Landeszeitung ştie că prezentarea de cereri de susţinere e însoţită întotdeauna de concesii din partea solicitanţilor.

Ziarul din Lüneburg prevede că Merkel le va face nu doar în domeniul respectării drepturilor omului, de către regimul chinez, ci şi în chestiuni legate de competitivitate.

Cam la fel vede lucrurile şi Rhein Neckar-Zeitung. Care scoate în evidenţă şi ce anume vrea Beijingul de la cancelar: „să adopte măsuri mai ample împotriva crizei. China refuză totodată, categoric, să vină în întâmpinarea Occidentului în privinţa Siriei şi a conflictului nuclear cu Iranul. China s-a transformat de la un timp încoace în adversar al vestului şi nu va accepta să-şi dea atuurile din mână”, mai scrie acelaşi ziar din Heidelberg. „Occidentul nu prea mai are ce să-i ofere Chinei” relevă şi Heilbronner Stimme.

Alţi editorialişti încearcă să desluşească dedesubturile exploziei de violenţă care a cuprins Egiptul după zecile de morţi cu care s-a soldat tragic un meci de fotbal. Teoriile conspiraţioniste sunt, din nou, la mare căutare.

Frankfurter Rundschau arată cu degetul spre potentaţii militari sau oamenii fostului regim de la Cairo. Ziarul german de stânga crede că vinovate pentru violenţe ar fi „forţe obscure” care ar vrea „să provoace frica de haos pentru a spori dorinţa de o mână forte” şi care s-ar afla şi îndărătul „pogromurilor anticreştine, neinvestigate în mod serios nici până în prezent”.

Frankfurter Allgemeine Zeitung respinge jumătăţile de adevăr, zvonurile şi miturile puse, mai nou, în circulaţie, dar concede că aparatul de securitate egiptean a clacat jalnic.

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde de lei, adică aproape 33 de miliarde de euro, potrivit notei de fundamentare......
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte ...