Europa, mărul discordiei pentru alianţa aflată la putere în Germania

Ofensiva socialiştilor europeni în favoarea supleţei bugetare ameninţă echilibrul marii coaliţii aflate la putere în Germania. Axa formată din cancelarul federal conservator Angela Merkel şi vicecancelarul social-democrat Sigmar Gabriel, care a participat la minisummitul stângii europene organizat sâmbătă de Palatul Elysee, suferă pentru prima dată de 'fracturi', constată publicaţia germană 'Der Spiegel', în ediţia de luni, citată de Les Echos.
Economica.net - lun, 23 iun. 2014, 15:28
Europa, mărul discordiei pentru alianţa aflată la putere în Germania

După instalarea sa la putere, în decembrie anul trecut, alianţa pragmatică dintre dreapta şi stânga germane a conlucrat în mod armonios. Europa, însă, ar putea deveni un măr al discordiei. Potrivit Der Spiegel, ministrul german al economiei, care ar urma să se prezinte la alegerile din 2017, vrea să compară în faţa germanilor precum cel care menţine coeziunea Europei şi ‘care o face pe Merkel să pară o contabilă a comerţului cu amănuntul’.

‘Va accepta oare Merkel?’, se întreabă Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, evocând îngrijorarea crescândă a Uniunii Creştin-Democrate (CDU). Publicaţia de duminică vede în Banca Centrală Europeană (BCE) o aliată a cancelarului federal. ‘Pactul de stabilitate şi de creştere nu ar trebui să fie extins până la punctul de a-şi pierde credibilitatea’, a declarat francezul Benoit Coeure, membru al consiliului director al BCE.

Te-ar mai putea interesa și
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Vietnamul blochează activitea Telegram pe teritoriul său, spre surprinderea companiei care deține aplicația
Ministerul Tehnologiei din Vietnam a ordonat furnizorilor de servicii de telecomunicații să blocheze aplicația de mesagerie Telegram, pentru că nu a cooperat în combaterea unor posibile......
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
Podul de peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură a municipiului Baia Mare, s-a surpat (Video)
O porţiune a podului peste râul Săsar, aflat pe drumul de centură al municipiului Baia Mare, s-a surpat, traficul rutier ...
Nicușor Dan: În foarte multe locuri statul român este de la neglijent până la capturat, fiind necesare o presiune din partea societății
Nicușor Dan: În foarte multe locuri statul român este de la neglijent până la capturat, fiind necesare o presiune din ...
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, susţine că statul român este, în foarte multe locuri, "de la neglijent până la capturat", ...
Washingtonul relaxează sancțiunile impuse Siriei ca urmare a promisiunii făcute de Trump la cererea Arabiei Saudite
Washingtonul relaxează sancțiunile impuse Siriei ca urmare a promisiunii făcute de Trump la cererea Arabiei Saudite
Statele Unite au publicat vineri directive menite să ridice efectiv sancţiunile impuse Siriei, după ce preşedintele Donald ...