Europa poate ajunge cum era atunci când a venit Hitler la putere

Moneda euro va supravieţui probabil crizei, însă sudul Europei se va confrunta cu 10-15 ani de depresiune controlată, care ar putea genera tensiuni sociale similare celor care l-au adus la putere pe Hitler, afirmă Ray Dalio, fondatorul celui mai mare fond de hedging din lume, Bridgewater Associates.
Mihai Nicuţ - Dum, 23 sept. 2012, 13:16
Europa poate ajunge cum era atunci când a venit Hitler la putere

„Când oamenii sar unii la gâtul altora, bogaţii cu săracii, stânga cu dreapta şi tot aşa, are loc un colaps general, care devine foarte periculos. De exemplu, Hitler a venit la putere în 1933, în perioada de vârf a Marii Depresiuni, din cauza tensiunilor sociale dintre facţiuni. Cred că foarte mult depinde de modul în care oamenii trec prin aceste lucruri şi de preocuparea faţă de elementele sociale”, a declarat Dalio într-un interviu acordat CNBC.

Totuşi, cel mai probabil scenariu este o perioadă prelungită de reducere a îndatorării, consideră Dalio, care ocupă şi funcţia de codirector de investiţii la fondul de hedging.

„Cred că va fi o combinaţie de politică monetară şi tipărire a unei anumite cantităţi de bani pentru a reduce presiunea. În acelaşi timp va avea loc o reducere a îndatorării şi restructurarea datoriilor. Cred că le vom vedea pe amândouă, pentru că trebuie să cobori raportul datorie-venit astfel încât să ai o rată de creştere mai mare decât cea a dobânzilor”, a spus el.

Şeful celui mai mare fond de hedging din lume este îngrijorat de acest proces.

„Sunt îngrijorat că o nouă scădere a economiilor ar conduce la tulburări sociale, deoarece procesul de reducere a îndatorării poate fi foarte dureros. Depinde de cum este administrat”, a declarat Dalio.

Bridgewater Associates administrează active de 130 de miliarde de dolari, iar printre clienţi se numără Banca Mondială, guverne şi bănci centrale. Cel mai important fond al Bridgewater, Pure Alpha, de 75 miliarde de dolari, a înregistrat o creştere de 25% anul trecut, după 45% în 2010. Pure Alpha a asigurat investitorilor profituri de 50 de miliarde de dolari la lansare în 1975.

Dalio, 62 de ani, l-a depăşit anul trecut pe George Soros şi a devenit cel mai de succes administrator de fond, după ce Pure Alpha a realizat un profit de 13,8 miliarde de dolari, potrivit Financial Times.

Şeful Bridgewater a câştigat 3,9 miliarde de dolari în 2011. Dalio se situează pe primul loc al topului celor mai bogaţi 25 de manageri de fonduri de hedging întocmit de revista Absolute Return.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...