Europa protestează împotriva ACTA

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în Europa, în principal în Germania şi Austria, împotriva Acordului multilateral de luptă împotriva contrafacerilor (ACTA), contestat de numeroşi utilizatori de Internet care îl denunţă drept o "atingere adusă libertăţilor".
Economica.net - Dum, 26 feb. 2012, 07:28
Europa protestează împotriva ACTA

Peste 4.000 de persoane au manifestat în Germania, 3.000 în Austria şi aproximativ 650 la Paris, o mobilizare în scădere faţă de manifestaţiile din 11 februarie, la care au participat câteva zeci de mii de persoane în întreaga Europă.

Negociat între Uniunea Europeană (UE), Statele Unite, Japonia, Canada, Noua Zeelandă, Austria, Singapore, Coreea de Sud, Maroc, Mexic şi Elveţia, ACTA este destinat luptei împotriva contrafacerilor în sens larg, de la medicamente şi alte mărfuri, până la descărcarea de pe Internet.

Această ultimă parte este cea care suscită proteste masive. Criticii ACTA o consideră prea imprecisă, lăsând calea deschisă unor abuzuri din partea proprietarilor de drepturi de autor şi, în acest fel, unor restricţii puternice în utilizarea Internetului.

Te-ar mai putea interesa și
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
Acord între SUA și Qatar pentru investiții comune de 38 de miliarde de dolari în domeniul militar
SUA şi Qatar au semnat miercuri un memorandum pentru o "potenţială investiţie" de 38 de miliarde de dolari în capacităţi de apărare şi securitate maritimă pentru statul din Golf,......
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Țările de Jos cumpără 46 de tancuri Leopard 2A8 de la producătorul de armament KNDS
Guvernul olandez a anunţat miercuri că a semnat un contract de achiziţie a cel puţin 46 de tancuri Leopard 2A8 de la ...
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex deschide mâine un nou magazin în orașul Sebeș, din județul Alba
Altex România își extinde rețeaua de magazine și deschide, pe 15 mai, de la ora 8:00, un nou magazin în orașul Sebeș, ...
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
Distribuitorul de materile de construcții SIPEX începe cu pierderi anul 2025
SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale și finisaje pentru construcții din România, listat la Bursa ...