Europa se confruntă cu ascensiunea euroscepticilor – Alegeri europarlamentare

Ascensiunea Frontului Naţional în sondajele de opinie dă fiori Parlamentului European. De altfel, cu familia Le Pen eurodeputaţii se simt pe un teren cunoscut. Ceea ce-i provoacă în mod real ameţeli Bruxellesului ar fi mai degrabă ascensiunea nou-veniţilor, partide care s-au lansat cu adevărat pe valul crizei, dar ale căror alianţe viitoare rămân un mister.

Din extrema stângă până în extrema dreaptă, peste 20 de formaţiuni suveraniste, antiliberale, naţionaliste sau eurofobe sunt în cursă. O treime dintre aceste partide protestatare nu au avut niciodată un loc în parlament şi nici măcar nu şi-au făcut campanie la scară europeană. Nu este cazul celor mai importante, precum Alternativa pentru Germania sau Mişcarea 5 Stele a populistului italian Beppe Grillo.

Alegerile europene, percepute ca fiind fără miză în ceea ce priveşte puterea, sunt o supapă pentru frustrări, subliniază Le Figaro. Grecia, cu al său partid Syriza, şi-ar putea multiplica forţele de extremă stânga radicală. Spania, Portugalia şi Irlanda sunt excepţii paradoxale: ele nu au fost scena apariţiei niciunei mişcări comparabile, chiar dacă aceste ţări au trecut printr-un veritabil purgatoriu economic şi social al planurilor de salvare a euro.

Parlamentul European ales în 2009 numără puţin peste 10% de eurosceptici fermi, dintre care o treime se află în stânga stângii (grupul Stânga Unită europeană) şi două treimi în dreapta dreptei (grupurile Europa Libertăţii şi cei non-afiliaţi, printre care şi Frontul Naţional). Cu noile partide contestatare, euroscepticii ar putea ajunge la 20% dintre europarlamentari (150 de locuri din 751), dacă s-ar da crezare ultimelor estimări, sau chiar la 25% (190 de locuri), în cazul în care toate ţările vor vota după imaginea ultimului lor scrutin naţional.

Potrivit cotidianului francez, semnalul nemulţumirii se anunţă unul puternic. Însă, indiferent care va fi scenariul, majoritatea rămâne în afara ţintei pentru adversarii UE. Cele patru formaţiuni tradiţionale îşi vor pierde laurii, în special centrul-dreapta, uzat de putere în majoritatea capitalelor UE. Însă cele două partide dominante, Partidul Popular European, conservator (cu Uniunea Mişcarea Populară în Franţa), şi social-democraţii (cu Partidul Socialist) vor păstra fiecare peste 200 de locuri. Circa o sută de centrişti şi de verzi ar putea consolida această ‘metereză’, dacă va fi necesar.

La Strasbourg, consecinţa mecanică a scrutinului va fi posibilitatea oferită extremei drepte pentru a se constitui în premieră într-un grup parlamentar, cu finalitatea unei prezenţe sporite în activitatea comisiilor, a dreptului de a depune proiecte de lege şi nu în ultimul rând a unui sprijin financiar crescut.

Marine Le Pen, câştigătoarea probabilă din seara zilei de 25 mai, lucrează la construcţia acestei puternice tribune europene. Preşedinta Frontului Naţional se va regăsi fără îndoială printre cei 25 de membri necesari pentru crearea unui grup. Partida va fi mai puţin facilă în ceea ce priveşte reunificarea partidelor-surori din cel puţin şapte ţări distincte ale UE. Alianţa pare a fi una solidă cu Partidul Libertăţii al olandezului Geert Wilders. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Liga Nordului din Italia, Partidul Libertăţii din Austria, Democraţii suedezi, naţionaliştii din Partidul Naţional Slovac şi din formaţiunea belgiană Vlaams Belang.

Ludovic de Danne, consilier în probleme europene al Marinei Le Pen, explică, într-un alt articol din Le Figaro, că, dacă unii aliaţi precum austriecii din Partidul Libertăţii ar putea realiza ‘performanţe spectaculoase’ în timpul alegerilor, influenţa euroscepticilor francezi va fi mai importantă dat fiind numărul alegătorilor din ţară. De fapt, Franţa se numără printre ţările cele mai importante din UE (74 de locuri), pe locul doi după Germania (96 de locuri) şi devansând Marea Britanie şi Italia (cu 73 de locuri fiecare), în condiţiile în care Parlamentul European numără 751 de locuri.

Pentru a construi alianţe, Frontul Naţional lucrează pe două niveluri, subliniază De Danne. El stabileşte relaţii bilaterale cu formaţiunile partenere (Liga Nordului din Italia şi Partidul Libertăţii din Olanda) şi se sprijină în paralel pe Alianţa Liberă Europeană, partid prezidat de austriacul Franz Obermayr din Partidul Libertăţii din Austria. Această formaţiune constituie baza viitorului grup luat în considerare de Marine Le Pen. Dincolo de Austria, aici se regăsesc şase ţări reprezentate de flamandul Philip Claeys (Vlaams Belang), maltezul Sharon Ellul Bonici, suedezul Kent Ekertoth (Partidul Democrat Suedez), fostul preşedinte lituanian Rolandas Paksas, de britanicul Godfrey Bloom, fost membru al UKIP, precum şi de mişcarea cetăţeanului german Burger in Wut.

În afară de aceasta, Frontul Naţional este în comunicare cu unele ţări din Europa Centrală şi de Est, precum Croaţia, România şi Bulgaria, a precizat interlocutorul cotidianului francez.

Cu toate acestea, Marine Le Pen întârzie să fixeze perimetrul şi două piese grele ale mişcării eurofobe au spus deja ‘nu’: euroscepticii din Alternativa pentru Germania şi conservatorii din UKIP. Este de aşteptat ca forţele de dreapta naţionaliste, rivale şi puţin deschise compromisului să fie greu de federalizat. O tentativă iniţiată în 2007 de Frontul Naţional s-a spulberat în câteva luni.

În final, ascensiunea extremelor şi impactul său european se vor face poate mai puţin simţite la Strasbourg decât la Paris, Londra, Berlin sau Roma. Dacă Europa trebuie să schimbe vectorul după 25 mai, acest lucru se va întâmpla mai ales pentru că Francois Hollande, David Cameron, Angela Merkel sau Matteo Renzi vor simţi la ei suflul exploziei electorale, conchide Le Figaro.