Europa se confruntă cu o „criză după criză” cu consecinţe imprevizibile
Ar trebui să ne aşteptăm la o revoltă populară? În orice caz, ea nu va veni „nici din partea partidelor politice, nici din partea sindicatelor”, ci mai degrabă din partea unor persoane obişnuite „care nu s-au gândit vreodată că vor face aşa ceva”, comenta recent cotidianul grec Kathimerini, referindu-se la situaţia din Grecia.
Acest comentariu ilustrează însă ameninţarea care apasă asupra democraţiilor europene, unde mai multe ţări trăiesc un paradox: indicatorii lor economici incită la optimism, dar şomajul şi sărăcia afectează viaţa zilnică a locuitorilor.
Această „criză după criză” alimentează corporatismul şi populismul, cu câteva luni înaintea alegerilor europene.
Chiar în Franţa, unde nu a fost necesar să se recurgă la un plan de ajutor european, contrar Greciei, Spaniei, Italiei, Irlandei sau Ciprului, creşterea şomajului, planurile sociale şi creşterea impozitelor au generat recent mişcări de contestare spontane şi cu forme multiple.
Eforturile preşedintelui François Hollande de a reforma în linişte ţara sunt atacate din toate părţile – unii considerându-le insuficiente (ca agenţia Standard & Poor’s care a redus din nou ratingul ţării), iar alţii ca mergând prea departe. Ca urmare a acestei situaţii, popularitatea preşedintelui a scăzut drastic, în timp ce Frontul Naţional al lui Marine Le Pen a crescut în sondaje.
În Spania, unde partea cea mai rea a crizei pare să fi trecut odată cu ieşirea, anunţată pentru ianuarie, din planul de ajutor european – la fel ca şi pentru Irlanda – şi cu o reluare timidă a creşterii, şomajul, mai ales în rândul tinerilor, rămâne foarte ridicat.
„O ameliorare? Nu se vede”, asigură Manuel Moreno, în vârstă de 34 de ani, care tocmai şi-a pierdut locul de muncă într-o organizaţie umanitară din Madrid.
„După criza din anii ’90, a fost nevoie de 15 ani pentru a vedea o ameliorare. Cu această criză, care este şi mai rea, este posibil să nu vedem nimic înainte de 20 sau 25 de ani”, se teme el.
De fapt, nu este aşteptată nicio scădere a numărului de şomeri (în prezent mai mult de o persoană din patru active) înainte de 2015 în Spania, potrivit Comisiei Europene, iar 21,6 la sută dintre spanioli riscă să fie afectaţi de sărăcie. O descindere în infern silenţioasă, deoarece mobilizarea în stradă este tot mai slabă.
Descurajarea se simte şi în Grecia, unde la 6 noiembrie, în ziua de grevă generală, sindicatul GSEE din domeniul privat a luat decizia, inedită, de a-şi anula marşul de la Atena, din cauza numărului redus de participanţi.
Cele două mari sindicate din public şi privat sunt desconsiderate pentru că sunt percepute drept „reprezentanţii Pasok”, partidul socialist aflat la putere alături de conservatori, analizează politologul Ilias Nikolakopoulos.
Pentru prima dată în ultimii şase ani, Atena prevede o ieşire din recesiune în 2014. Acest rezultat este atribuit creditorilor internaţionali (UE, BCE şi FMI), care au impus Greciei măsuri de austeritate: reducerea salariilor şi pensiilor, creşterea impozitelor.
Dar cu un şomaj în creştere cu 27,6 la sută (55 la sută în rândul tinerilor), pentru greci nu se întrevede nicio ameliorare.
„Când datoria a explodat în 2010, nimic nu s-a mişcat timp de un an. Concedieri puţine, plafonarea şi chiar creşterea salariilor! Este acelaşi lucru cu această pretinsă ameliorare economică. Pe când nişte efecte pozitive pentru populaţie?”, se întreabă jurnalistul Polydefkis Papadopoulos.
„Grecii se adaptează, mai bine decât alţii, dar există riscuri de explozie”, potrivit lui.
Guvernul de coaliţie nu are decât patru voturi care îi garantează majoritatea în Parlament. Iar un succes al partidului neonazist Zori Aurii, în creştere în sondaje (la 10 la sută), la alegerile municipale şi europene din primăvară, va destabiliza clasa politică.
În Italia, care ar putea ieşi molcom din recesiune anul viitor, populiştii sunt şi ei în alertă pentru alegerile europene. În particular, mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo, din ce în ce mai critic faţă de o Europă acuzată de neputinţă în privinţa imigraţiei şi şomajului.
În ceea ce priveşte Portugalia, constrânsă la sacrificii enorme de troică, ea afişează o creştere economică şi o scădere a şomajului, în orice caz pe hârtie: numeroase persoane rămase fără loc de muncă au renunţat să se mai înregistreze.
În 2014 vor avea loc noi reduceri de salarii pentru funcţionari.
„Se dă o mare bătălie: cea a unei Europe a popoarelor împotriva unei Europe a populismului”, a avertizat preşedintele Consiliului italian, Enrico Letta, înaintea alegerilor europene din mai.
„Lupt pentru o Europă care înţelege că se poate muri de austeritate şi că doar linia austerităţii îi va face câştigători pe «Le Pen» (în Franţa) şi pe eurosceptici ca Grillo, la noi”.