Europa se schimbă: Germania a aprobat un salariu minim pentru prima oară în istoria sa
Parlamentul german a aprobat, joi, 3 iulie, un salariu minim pe economie, pentru prima oară în istoria sa, informează BBC.
Salariul va fi de 8,5 euro pe oră, mai mult decât în Statele Unite sau în Anglia. Creştin-Democraţii Angelei Merkel sau aprobat noua politică drept parte a unei înţelegeri cu Partidul Social Democrat.
Până acum, Germania se baza pe organizaţiile comerciale şi sindicale şi pe grupurile de business pentru a negocia un salariu minim. Germania era una dintre cele 7 ţări din cele 28 ale UE fără un salariu minim pe economie.
Salariul nu acoperă angajaţii minori, interni, aflaţi în perioade de probă sau în primele şase luni de muncă. Noua politică intră în vigoare de la 1 ianuarie 2015 şi salariul va fi evaluat anual începând cu 1 ianuarie 2018.
Votul a avut loc în Bundestag. Pentru a trece, politica are nevoie de un vor în camera superioară a Germaniei, Bundesrat.