Europa şi Asia sunt legate de primul tunel feroviar pe sub Bosfor

Pentru prima oară în istorie, Turcia va realiza o legătură între partea sa europeană şi cea asiatică, la Istanbul, printr-un tunel feroviar pe sub Bosfor, o concretizare a unui plan propus de un sultan otoman cu un secol şi jumătate în urmă, relatează marţi Associated Press.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 10:13
Europa şi Asia sunt legate de primul tunel feroviar pe sub Bosfor

Construcţia face parte dintr-o serie de proiecte de infrastructură realizate de guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan, ce au contribuit la dezvoltarea economiei, dar au provocat şi un val de proteste publice. Tunelul Marmaray are o lungime de 13,6 kilometri, dintre care 1,4 kilometri sunt parcurşi pe sub strâmtoarea Bosfor la 55 de metri adâncime. Potrivit oficialilor turci, va fi cel mai adânc tunel submarin de acest fel construit în lume.

Oficialităţile turce speră ca, prin preluarea zilnică a circa 1,5 milioane de călători, tunelul să decongestioneze parţial traficul din Istanbul, mai ales în zona celor două poduri care traversează Bosforul.

Acordurile de finanţare au fost încheiate în toamna lui 2004, iar tunelul avea ca termen de finalizare o perioadă patru ani, dar a fost întârziat de importante descoperiri arheologice scoase la suprafaţă de săpăturile din timpul lucrărilor, printre care se numără şi un al patrulea port bizantin.

Totodată, s-au făcut auzite temeri legate de posibila vulnerabilitate a construcţiei în faţa cutremurelor, având în vedere că este vorba de o regiune cu activitate seismică intensă, dar ministrul turc al transporturilor, Binali Yildirim, asigură că tunelul este proiectat să reziste unor seisme de 9 grade. La finanţarea şi execuţia lucrării o contribuţie importantă a avut-o şi Japonia.

Se spune că sultanul otoman Abdulmejid este cel care a venit cu ideea realizării unui tunel pe sub Bosfor cu circa un secol şi jumătate în urmă. Unul dintre succesorii săi, Abdulhamid, a cerut arhitecţilor să realizeze planuri concrete, dar acestea nu au fost puse în aplicare.

Guvernul Erdogan intenţionează să realizeze şi alte proiecte majore de infrastructură, printre acestea numărându-se un tunel rutier tot pe sub Bosfor, un al treilea pod peste această strâmtoare, cel mai mare aeroport din lume şi un canal paralel cu Bosforul. Dar aceste planuri au adus şi acuzaţii la adresa executivului turc, cărui i se reproşează că întreprinde lucrări ce implică modificări semnificative în oraş fără să se consulte îndeajuns cu populaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...