,,Este, cred, cel mai grav accident înregistrat în ultimii 15 ani. Pentru agenţiile de turism, transportul cu autocarul va fi afectat, dar nu pe termen lung. Din cei peste 10.000 de turişti pe care îi avem, la nivel de grup, înregistraţi în circuite cu autocarul în întreaga Europă, numai 200 – 300 optează pentru destinaţia Muntenegru, aşa că nu putem vorbi de pierderi însemnate. În acest moment, trebuie să ne gândim însă la familiile victimelor, să vedem rezultatul anchetei în cazul accidentului’, ne-a precizat Teodor Călimănescu.
Un autocar cu turişti s-a prăbuşit duminică într-o prăpastie de 30 de metri în Muntenegru. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea montană, la circa 30 de kilometri nord de capitala Podgorica.
,,Excursiile cu autocarul vor fi afectate, mai ales pe destinaţiile extracomunitare, unde infrastructura nu este la fel de bună ca în ţări din Uniunea Europeană unde agenţiile româneşti de turism organizează cele mai multe circuite. Pe termen scurt şi mediu turismul de circuit cu autocarul pe zonele non-UE, unde şoselele sunt înguste şi nu prea bine semnalizate, va fi clar afectat, mulţi români îndreptându-se către circuitele cu avionul. Încă o dată atenţionez turiştii cu privire la cumpărarea asigurărilor de călătorie, mai ales pentru spaţiul extracomunitar. Dacă tot dai 300 de euro pe o excursie, de ce să nu plăteşti şi 10 euro pentru o asigurare? Transportatorii au obligaţia să îşi facă un RCA special pentru ţările extracomunitare, precum şi o asigurare pentru bagaje şi călători, inclusiv costuri de repatriere, dar sumele primite în caz de accident sunt mici’, a declarat pentru AGERPRES, Răzvan Pascu, consultant în turism la Travel Communication România.