Europa va avea uzine de baterii cu o capacitate de 500 GWh până în 2025 – Studiu

Un studiu realizat în Germania arată că producția de celule pentru bateriile mașinilor electrice se va majora puternic în Europa în următorii ani.
Robert Stan - lun, 18 iul. 2022, 12:30
Europa va avea uzine de baterii cu o capacitate de 500 GWh până în 2025 - Studiu

Raportul Fraunhofer Instituts für System und Innovationsforschung (ISI) din Karlsruhe cu privire la producția de celule pentru baterii destinate mașinilor electrice arată o creștere majoră în următorii ani.

Experții ISI au examinat planurile și anunțurile a peste 40 de companii din întreaga lume care își doresc să deschidă fabrici de baterii în Europa. Conform lui Lukas Weymann, unul dintre cercetătorii ISI, în baza datelor colectate au fost dezvoltate scenarii cât mai realiste posibil.

Rezultatele au arătat că doar în următorii trei ani, până în 2025, capacitățile de producție a celulelor pentru baterii din Europa se vor multiplica de patru ori până la mai mult de 500 de GWh.

Ulterior, până în 2030, capacitatea uzinelor din Europa va urca și mai mult, de chiar zece ori, până la 1,5 TWh. Coroborate cu estimările privind producția globală de baterii, datele de mai sus arată că, până la sfârșitul acestui deceniu, aproximativ un sfert din capacitatea prognozată la nivel mondial ar proveni din Europa.

Din totalul producției estimate pentru Europa la nivelul anului 2030, circa 400 GWh ar fi generați de noi unități de producție din Germania.

„Urmărim și evaluăm de mulți ani anunțurile producătorilor de baterii și am observat o creștere foarte puternică a proiectelor pentru Europa, mai ales recent. Cu 1,5 TWh, acum putem spune că se va depăși o barieră remarcabilă”, a declarat pentru Automobilwoche Lukas Weymann.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Trump spune că are nevoie de Groenlanda, SUA nu pot lăsa insula la cheremul Rusiei și Chinei
Statele Unite vor Groenlanda pentru pacea și securitatea internațională, a motivat vineri președintele american Donald Trump dorința sa de a anexa acest teritoriu autonom danez din regiunea......
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
JD Vance acuză Danemarca că nu a dedicat resursele necesare pentru Groenlanda
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a efectuat o vizită la Baza Spațială Pituffik din Groenlanda, vineri, și a pledat pentru ...
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Codruța Kovesi a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, pentro o presupusă abatere
Parchetul European a suspendat-o temporar pe procuroarea bulgară Teodora Georgieva, din cauza unei investigații privind ...
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei testează impactul unui scenariu riscant în economie
Banca Centrală a Rusiei a efectuat teste de stres asupra instituțiilor bancare pentru a evalua impactul unui „scenariu ...