Europa vrea să schimbe din nou etichetele preparatelor din carne. Ce efect va avea asupra României

Europarlamentarii doresc noi reglementări privind etichetarea preparatelor din carne, astfel încât consumatorii să poată identifica uşor din ce ţară provine carnea folosită în alimentele pe care le cumpără. Decizia ar putea afecta negativ România.
Economica.net - mar, 20 ian. 2015, 22:03
Europa vrea să schimbe din nou etichetele preparatelor din carne. Ce efect va avea asupra României

Urmare a scandalului cărnii de cal în care a fost implicată, fără vreo vină, şi România, europarlamentarii s-au gândit să schimbe legislaţia comunitară privind etichetarea, la puţin timp după ce a intrat în vigoare un Regulament European (1169/2011) privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. Săptămâna aceasta se va supune la vot o rezoluţie în urma căreia Comisia Europeană va trebui să propună o lege nouă prin care pe eticheta preparatelor din carne să fie trecută şi ţara de origine a cărnii. Aceasta în contextul în care, potrivit unor statistici citate de Comisia Europeană, 90% dintre consumatorii europeni vor să cunoască această informaţie atunci când cumpără mâncare procesată.

Ce ar însemna acest aspect pentru România

Patronatul din industria alimentară din România, Romalimenta, atrăgea atenţia asupra efectelor acestei prevederi încă din decembrie anul trecut, când a intrat în vigoare Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare. „Parerea mea sinceră este că menţionarea pe etichetă a  ţarii de origine poate să aducă un deserviciu României. Toate scandalurile din Europa au menţionat numele României, deşi numele a fost menţionat fals, nu am participat nici la scandalul cărnii de cal, nici la antibiotice, s-a văzut că nu sunt români, dar riscul ca un cumpărator dintr-o ţară vestică sa nu cumpere pentru că originea este România, cel puţin în perioada asta, este mare”, declarat Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, cu ocazia intrării în vigoare a Regulamentului 1169, începînd cu 13 decembrie 2014.

Potrivit acestui Regulament, indicarea originii este în momentul de faţă obligatorie pentru carnea de vită şi mânzat, precum şi pentru produsele din carne de vită şi mânzat în Uniune, ca urmare a crizei encefalopatiei spongiforme bovine, această situaţie creând un anumit nivel de aşteptare din partea consumatorilor.

De asemenea, Regulamentul spune că „ar trebui să se indice ţara de origine sau locul de proveniență a unui produs alimentar atunci când, în absenţa unei astfel de menţiuni, consumatorul ar putea fi indus în eroare cu privire la țara de origine reală sau locul real de proveniență a produsului. (…) În anumite cazuri, operatorii din sectorul alimentar ar putea dori să indice în mod voluntar originea unui produs alimentar, pentru a atrage atenţia consumatorilor asupra calităţilor produsului lor. Aceste indicaţii ar trebui să corespundă, de asemenea, unor criterii armonizate”.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...