Europarlamentarul Cliveti a solicitat sprijinul socialiştilor olandezi pentru aderarea la Schengen

Economica.net
09 01. 2013
schengen_sign_hdr_version_60902100

”Având în vedere faptul că la 7 martie 2013 are loc prima reuniune a miniştrilor de interne europeni sub noua preşedinţie irlandeză, pe agenda căreia figurează şi aderarea României la Spaţiul Schengen, l-am întrebat public pe preşedintele Samson dacă opinia nefavorabilă a Olandei în legătură cu accesul românilor în acest spaţiu va fi ori nu menţinută de actualul executiv olandez”, a declarat telefonic, în exclusivitate pentru AGERPRES, Minodora Cliveti.

Potrivit europarlamentarului român, deşi a considerat întrebarea drept ”una grea şi nu a dat un răspuns tranşant”, Diederik Samson ”a accentuat importanţa efectivă a solidarităţii între statele membre al Uniunii Europene şi, în acest context, a obiectivităţii solicitării româneşti”.

”Mai mult, în timpul dezbaterii, Hannes Svoboda, preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a ţinut să adauge că problema admiterii României şi Bulgariei este de maximă actualitate, trebuind să fie soluţionată cât mai repede”, a precizat Minodora Cliveti.

Europarlamentarul român a mai spus că după reuniunea oficială a Grupului Socialist din PE a avut o scurtă întrevedere cu Diederik Samson, pe care l-a asigurat ”că există o puternică dorinţă şi încredere din partea autorităţilor româneşti, a cetăţenilor români că viitorul României este în Schengen”.

”I-am solicitat un sprijin direct şi mai intens din partea sa şi a Partidului laburist olandez, care face parte din aceeaşi familie politică cu PSD, pentru susţinerea României în vederea îndeplinirii acestui scop politic asumat de actualul Guvern Ponta”, a mai precizat Minodora Cliveti.