Europarlamentarul Jordan Bardella i-a luat locul Marinei Le Pen în fruntea partidului francez de extremă dreapta Reuniunea Naţională
Eurodeputatul Bardella, în vârstă de 27 de ani, devine astfel primul şef al acestui partid care nu face parte din ”dinastia familială” Le Pen, Jean-Marie Le Pen fiind fondatorul Frontului Naţional în 1972, devenit Reuniunea Naţională sub conducerea fiicei sale, Marine Le Pen. Totuşi, notează dpa, Bardella se află într-o relaţie cu fiica surorii Marinei Le Pen.
Bardella, care era deja de un an preşedintele interimar al formaţiunii, a obţinut 84,84% din voturile membrilor de partid, faţă de 15,16% înregistrate de principalul său contracandidat, Louis Aliot, primarul oraşului Perpignan şi fostul partener de viaţă al Marinei Le Pen.
Ascensiunea lui Bardella, favoritul Marinei Le Pen, a fost meteorică, încă de la înrolarea sa în partid, la vârsta de 16 ani, aminteşte EFE.
Bardella, născut în suburbiile pariziene din departamentul Saint-Denis într-o familie de imigranţi de origine italiană, a fost desemnat de Le Pen cap de listă la alegerile europene din 2019, când el încă nu împlinise 24 de ani. RN a câştigat acest scrutin în Franţa şi Bardella a devenit al doilea cel mai tânăr eurodeputat.
În ceea ce o priveşte, Marine Le Pen a anunţat anterior că doreşte să se concentreze pe conducerea puternicului său grup parlamentar.
Le Pen a preluat frâiele partidului de la tatăl său în 2011. De atunci, ea a reuşit cu succes să spele imaginea partidului, care a fost multă vreme pronunţat de extremă dreapta, şi l-a redenumit Reuniunea Naţională în 2018.
Sursa foto: Wikipedia