Europenii caută soluţii economice la o întâlnire într-o staţiune finlandeză din zona Cercului Polar
Premierul finlandez Jyrki Katainen a găzduit un grup select de oficiali, precum comisarul pentru Economie Olli Rehn, membri ai Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ai conducerii Băncii Centrale Europene, premierul Letoniei Valdis Dombrovskis şi ministrul Spaniol pentru UE, Inigo Mendez de Vigo.
Discuţiile se referă la comerţ, locuri de muncă, piaţa unică şi modificarea balanţelor de putere la nivel mondial.
„Tema discuţiilor se referă mai mult sau mai puţin la viitorul Europei. Trebuie să vedem cum ar trebui să fie dezvoltată Uniunea Europeană şi ce am învăţat din criză”, a afirmat Katainen.
Atenţia este concentrată pe soluţii de relansare economică, în special în zona euro, fără să se renunţe la reducerile de cheltuieli şi majorările de taxe asumate de liderii europeni în cadrul eforturilor de rezolvare a crizei datoriilor suverane.
Uniunea Europeană traversează cea mai dificilă perioadă din ultimele decade, cu 24 de milioane de şomeri în cele 27 de state membre şi cu aşteptări de contracţie economică în zona euro în acest an.
Katainen a arătat că există riscul mai multor ani pierduţi pentru economie, întrebat fiind dacă există riscul unui deceniu fără creştere, aşa cum s-a întâmplat în Japonia în anii ’90.
„Dacă sunt însă schimbate structurile care nu produc creştere în acest moment, ţările pot să îşi schimbe direcţia”, a spus oficialul finlandez, referindu-se la Grecia, Portugalia, Spania şi Italia, care se confruntă cu ritm scăzut de creştere şi deficite bugetare mari.
Finlanda a anunţat săptămâna trecută restrângerea cheltuielilor bugetare cu aproape 3 miliarde de euro în următorii trei ani, chiar dacă deficitul se află în limita de 3% prevăzută în legislaţia UE, şi a dat astfel un semnal unor ţări ca Portugalia şi Spania.
Guvernul finlandez a majorat TVA la 24%, dar a introdus în achimb facilităţi fiscale pentru companiile care investesc în cercetare şi dezvoltare, în speranţa stimulării sectorului de înaltă tehnologie care a creat companii de anvergură internaţională precum Nokia.