Europenii folosesc tot mai mult transportul public; românii, în top, cu peste 150 de călătorii de persoană

Economica.net
18 08. 2014
autobuz_02841700_46814800_77705800_16890800

Dacă sunt adăugate şi trenurile pentru deplasarea la periferia oraşelor, în total au fost efectuate 56,8 miliarde de călătorii în 2012 în cele 28 de state ale UE, ceea ce înseamnă o medie de 182 de milioane de deplasări zilnice, se menţionează în studiu.

‘Dinamica de creştere care a apărut la începutul deceniului – şi care a fost afectată de criza din 2009 – a fost susţinută de evoluţii mai structurale şi relevă schimbări emergente în modelele de mobilitate’, precizează studiul UITP.

Practic, ‘între 2000 şi 2009, creşterea constantă a numărului de călătorii a fost conformă cu creşterea echivalentă a numărului de locuitori în zone urbane în UE, ceea ce sugerează că creşterea a fost cauzată în principal de dinamica populaţiei urbane’, notează studiul.

În această perioadă, numai anul 2009, momentul de vârf al crizei economice, a cunoscut o scădere a numărului de călătorii, de 1,7%.

Dacă creşterea medie în utilizarea transportului public a fost de 8% între 2000 şi 2002, cea mai mare creştere a avut-o Belgia (114%), urmată de Luxemburg (+50%), în timp ce în Franţa aceasta a fost de 29%.

Austria, Suedia, Marea Britanie şi Germania au înregistrat şi ele o creştere a numărului de călătorii efectuate între 2000 şi 2012. În schimb, Slovenia, Estonia, Ungaria şi Polonia au înregistrat scăderi de 10% sau mai mari.

Studiul UITP mai notează că ‘şase dintre cele opt ţări în care utilizarea transportului public pe cap de locuitor în zonă urbană a fost cea mai ridicată în 2012 – cu peste 150 de călătorii de persoană – s-au alăturat UE după 2000: Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Polonia şi România’.