Europenii vor renunţarea la ora de vară

Un sondaj online derulat în Uniunea Europeană arată că peste 80% din respondenţi sunt în favoarea renunţării la practica trecerii la ora de vară, prin care ceasurile se dau înainte cu o ora în ultima duminica din luna martie, au declarat miercuri pentru DPA mai multe surse europene, conform Agerpres.
Economica.net - mie, 29 aug. 2018, 07:26
Europenii vor renunţarea la ora de vară

Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august, iar trei milioane dintre respondenţi au fost din Germania.

Oficial, Comisia Europeană va prezenta joi rezultatele sondajului şi nu a dorit să comenteze în avans. Cu toate acestea, cotidianul german Westfalenpost, citând surse bine informate de la Bruxelles, a dezvăluit rezultatele sondajului.

Trecerea la ora de vară a fost introdusă în Germania în 1980, şi mult mai devreme în alte state membre UE, în ideea economisirii energiei. Începând din 2002, trecerea la ora de vară a fost uniformizată la nivelul întregului bloc. Potrivit reglementărilor europene, în statele din blocul comunitar, ceasurile se dau cu o oră înainte în ultima duminică din luna martie şi cu o ora înapoi în ultima duminică din octombrie.

Sondajul vine ca urmare a unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European în februarie, în care s-a cerut reevaluarea regimului schimbării orei precum şi în urma solicitărilor cetăţenilor şi a câtorva state membre.

Europarlamentarul german Peter Liese a declarat pentru Westfalenpost că executivul comunitar trebuie să ia măsuri concrete pentru a renunţa la ora de vară. „Dacă rezultatul consultărilor este clar, organismele europene nu o pot ignora”, a spus Peter Liese.

Cei care se opun trecerii la ora de vară susţin că această practică nu a generat rezultatele promise. Comisia Europeană a descoperit că economiile de energie produse de trecerea la ora de vară sunt mici. În schimb, mulţi cetăţeni din cele 28 de stat se membre se plâng de efectele negative ale trecerii la ora de vară asupra bioritmului lor, inclusiv tulburări de somn, nervozitate şi lipsa concentrării.

Reprezentanţa Comisiei Europene la Berlin a informat că va dura o perioadă pentru a analiza rezultatele sondajului, adăugând că experţii trebuie să îşi expună şi ei opiniile înainte ca executivul comunitar să poate face o recomandare.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate concrete în chestiunile divergente de politică internaţională în......
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii ...
Din Capitala Olteniei până în Capitala țării – Când vom merge doar pe „autostradă” de la Craiova la Bucureşti
Din Capitala Olteniei până în Capitala țării – Când vom merge doar pe „autostradă” de la Craiova ...
În vară, undeva în luna iulie, ar putea fi gata ultima secțiune din Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12), care face ...
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor zilnice pe o platformă online
ANCOM anunță că a primit o nouă plângere în context electoral din partea unui actor politic, legată de limitarea cheltuielilor ...
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a anunţat, sâmbătă, că a primit ...