Eurostat: Economia zonei euro a încetinit în trimestrul doi din 2018

Economica.net
31 07. 2018
ecbb_57840000

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, creşterea a fost de 0,4%, similară celei înregistrate în primele trei luni din acest an.

În ritm anual, PIB-ul zonei euro a crescut în perioada aprilie-iunie 2018 cu 2,1%, după 2,5% în primul trimestru din 2018, în timp ce UE a înregistrat un avans de 2,2% în trimestrul doi din 2018, faţă de 2,4% în primele trei luni din acest an.

Eurostat precizează că aceste estimări preliminare se bazează pe datele furnizate de 18 state membre, responsabile pentru 94% din Produsul Intern Brut al zonei euro şi 93% din PIB-ul Uniunii Europene. Datele publicate marţi pot fi revizuite cu ocazia unor noi estimări ce urmează a fi publicate de Eurostat pe 14 august şi 7 septembrie.

Analiştii se aşteaptă ca în următoarele trimestre zona euro să înregistreze o creştere anuală de aproximativ 2%, dar este puţin probabil ca pe ansamblul acestui an avansul PIB-ului să ajungă la nivelul de anul trecut, de 2,5%.