Eurostat: Inflaţia în zona euro a atins un nou record în septembrie

30 09. 2022
euro digital 432564567

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 10% în septembrie, depăşind precedentul maxim istoric de 9,1% înregistrat în august. Aceasta este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică. Cifra anunţată de Eurostat depăşeşte estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 9,7%, şi este cu mult peste ţinta BCE, de 2%.

La fel ca şi în lunile precedente, creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de două cifre, cu o majorare de 40,8%, faţă de creşterea de 38,6% înregistrată în august, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au avut un avans de 11,8%, după o creştere de 10,6% în august.

În septembrie, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut până la 6,1, de la 5,5% în august. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie în septembrie se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Estonia (24,2%), urmată de Lituania (22,5%) şi Letonia (22,4%). La polul opus, cea mai mică creştere a preţurilor se înregistrează în Franţa (6,2%) şi Malta (7,3%).