Eurostat: Locuințele și chiriile din UE s-au scumpit ușor în al doilea trimestru din 2024

03 10. 2024
madrid spania 578768

Faţă de trimestrul doi din 2023, preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE au crescut cu 2,9% şi, respectiv, 3%.

Între 2010 şi trimestrul doi din 2011, preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat căi similare, dar acum evoluează diferit: în timp ce chiriile au crescut semnificativ, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil. Între 2010 şi trimestrul doi din 2024, preţurile locuinţelor au urcat cu 52%, iar chiriile cu 25%.

Comparând trimestrul doi din 2024 cu 2010, în rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât chiriile în 20 de ţări. Preţurile locuinţelor au crescut semnificativ în Estonia (232%), Ungaria (218%), Lituania (178%), Letonia (146%), Cehia (131%), Austria (111%), Portugalia (106%), Luxemburg (103%) şi Bulgaria (102%). Preţurile locuinţelor nu s-au modificat Cipru şi au scăzut cu 5% în Italia. În România, creşterea a fost de peste 20%.

În cazul chiriilor, preţurile au crescut în 26 state membre UE şi au scăzut în Grecia (minus 18%). Cele mai mari creşteri au fost în Estonia (203%), Lituania (178%), Irlanda (106%) şi Ungaria (2104%). În România, creşterea a fost de peste 40%.