Eurostat: Prețurile și chiriile în creștere în UE. România are un avans de circa 20% la prețuri și circa 60% la chirii
Prețurile locuințelor și chiriile în UE au urmat un comportament similar între 2010 și al doilea trimestru din 2011, dar de atunci au evoluat diferit. În timp ce chiriile au crescut constant, prețurile caselor au urmat un model mai variabil, combinând perioade de scădere urmate de creșteri rapide. Între 2010 și al treilea trimestru din 2024, prețurile locuințelor în UE au crescut cu 54,1%, iar chiriile cu 26%.
În ceea ce privește datele naționale, când se compară trimestrul al treilea din 2024 cu 2010, prețurile locuințelor au crescut mai mult decât chiriile în 20 dintre țările UE pentru care sunt disponibile date. În aceeași perioadă, prețurile caselor s-au triplat în Ungaria și Estonia (ambele +230%) și s-au dublat în Lituania (+181%), Letonia (+154%), Cehia (+135%), Austria (+ 114%), Portugalia (+113%), Bulgaria (+110%) și Luxemburg (+103%). Italia a fost singura țară în care prețurile locuințelor au scăzut în această perioadă (-4%). În România prețurile caselor au crescut cu peste 20%, în vreme ce chiriile s-au majorat cu aproape 60%.
În aceeași perioadă, chiriile au crescut în 26 de țări din UE, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în Estonia (+216%), Lituania (+183%), Irlanda (+109%) și Ungaria (+108%). Grecia a fost singura țară în care prețurile chiriilor au scăzut (-16%).