Eurostat: România şi Ungaria, cel mai ridicat nivel al deficitului guvernamental, în T3

23 01. 2023
romania ungaria 5678439

În perioada iulie-septembrie 2022, s-a înregistrat în UE şi în zona euro o adâncire a deficitelor, comparativ cu trimestrul doi din 2022, în urma măsurilor adoptate de guverne pentru a atenua impactul preţurilor ridicate la energie.

În trimestrul trei din 2022, statele membre UE care nu înregistrau deficit guvernamental erau Irlanda, Portugalia, Lituania, Danemarca, Ţările de Jos şi Suedia.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile date, cel mai ridicat deficit guvernamental în trimestrul trei din 2022 s-a înregistrat în România (6,3% din PIB) şi Ungaria (6,1% din PIB). România a înregistrat un deficit de 3,1% din PIB în trimestrul doi din 2022 şi un deficit de 5,6% din PIB în primele trei luni din 2022.

În UE, veniturile guvernamentale totale s-au situat la 46,4% din PIB în trimestrul trei din 2022, o scădere de la 46,8% din PIB în precedentele trei luni, în timp ce cheltuielile guvernamentale totale s-au situat la 49,6% din PIB, o creştere semnificativă comparativ cu 48,6% din PIB în trimestrul precedent.